the images they sell are illusion & dream.

Guilty by design she’s nothing more than fiction. She dreams in digital.

Mi-ai spus să plec. Trebuia să plec. Şi am plecat. Şi ?! Care-i marele plan? Începutul e prost de tot. Şi.. ştii prea bine că o să plec iar. Pentru că.. iar trebuie. Acum e inevitabil. Atunci.. pentru ce e asta? Doar de dragul de a fi? Mda.. probabil. Poate că asta am vrut. “Vrei..? Na, satură-te!”. Mă saturai :))

Ce? Cine?! A.. nu cunosc. Nu ştiu despre cine vorbeşti. Sau, mai bine zis, de azi înainte chiar nu ştiu despre cine vorbeşti şi cine este acela. Habar nu am. Tre să plec. Mă aşteaptă Edgar Quinet :x

P.S. I hate you, guys. You guys are assholes. Especially Kenny, I hate him the most ( the mouest).

set the dark on fire.

the room was silent as they all tried so hard to remember. the way it feels to be alive. the day that he first met her. he wakes up every morning wishing one more time to face her.

Măăăăă plictisesc. Am intrat iar în perioada în care sunt în pană de inspiraţie. Lipsă totală.  :-)

They just play tragic.

Heh. Cred că e gata cafeaua.

Vorbeam mai demult cu un prieten. Era supărat şi îmi zicea sigur pe el: “Life sucks!”. Ei bine, în momentul ăla mi-a venit să-l contrazic: “Nop. Life is great. People suck”. Simple as that. Şi încă nu mi-am schimbat părerea.

P.S. Ştii că dacă aş avea să-ţi zic ceva, ţi-aş spune. Nu?

“ Realitatea este o iluzie care apare datorită lipsei de alcool. ”

Stau şi reflectez. Şi mă gândesc eu aşa la anumite chestii şi-mi dau seama cât pot fi de.. proastă uneori; da, proastă. Şi aici nu mă refer la coeficientul ăla de inteligenţă (care oricum habar nu am cât e, şi care e oricum irelevant aici şi acum), ci la momentele alea de prostie monumentală, de.. naivitate să-i zic, deşi mă mulţumeşte mai mult cuvântul “prostie”. Până acum am aberat, ca de obicei, fără să zic nimic concret. Nu ştiu dacă am curajul să disipez ceaţa totală şi profuză care îmi păzeşte bine secretele şi motivul pentru care m-am apucat să scriu articolul ăsta (acestaaaaaaaaaa). Mda, şi continui să îngroş ceaţa cu fiecare cuvânt pe care-l aştern în blogul ĂSTA mirific (mă fascinează forma ASTA din popor; nici eu nu ştiu de ce; gata o să mă abţin de la comentarii inutile.. sau cel puţin o să încerc).

Articolul ăsta (pff) ar trebui să fie despre ceva ce îmi lipseşte mie azi (ăt ză taim ov spiching). Azi am avut o conversaţie cu o anumită persoană. Nu vreau să spun numele, nici ce am vorbit, nici..nimic, încerc să scriu mai codificat, sau cât de cât prin “simboluri”, pentru că blogul ăsta (uh, iar) nu e sau cel puţin nu se vrea a fi o pagină scrisă cu scopul de a-mi spăla rufele în public, de a-mi etala toată viaţa sau de a vorbi despre prietenii mei (cunoştinte etc.) pentru că ar fi urâââât. Ştiu eu ce să zic, cum să zic şi când să zic. Dar nu pe blog, în orice caz. Acum ar fi momentul să precizez (că tot am făcut ditaaaamai pauza în cuprinsul articolului) că îmi urăsc calculatorul, pentru că mergeee.. de parcă stă. Aşa.. revenind la respectiva persoană.. Nu e articolul despre acea persoană, Doamne ajută, am trecut de momentul ăla în care aş fi vorbit zilnic despre ea, moment care a fost ocupat, involuntar (pe cuvântul meu, nu pot să îmi explic ce se întâmplă cu mine), de altcineva. DE UN AN!!! Gata, mă calmez. :-)

Care e legătura cu titlul? Păiiii, nu o să scriu despre asta. Trebuie descifrat. E mai mult pentru mine blogul (în care vorbesc, scriu, sau ce fac aici, pentru un “tu, voi” impersonal, reprezentat de prietenii mei imaginari), după cum am mai spus (cred?), pentru gândurile mele aiurite, pentru.. uf. Pentru mine, PUNCT. Realitate, iluzie, vise.. deja mă pierd. Ideea era că după conversaţia aia mi s-a declanşat memoria afectivă (replică furată dintr-un comentariu la Ultima noapte [...] de Camil Petrescu). Şi uite aşa mi-am adus eu aminte de nişte chestii, nişte zile.. cum să le spun eu, prea însorite nu, pentru că era CAM iarnă, dar oricum frumoase.

Încă un articol în care am vorbit despre NIMIC. Ce-mi place. Normal că aş fi vrut să scriu mult mai multe, sau cel puţin aş fi putut, dar ca de obicei, mi-a lipsit curajul de a-mi pune pe tavă gândurile întregi. Sunt o fraieră.

Iar cântecul ăsta.. nu ştiu, presupun că ţi-l dedic (ţie.. lui.. ce mai contează?).

P.S. Deja mă simt mai bine. :D

Dacă aş fi ciocolată aş fi…

HEIDI DARK CHILI

Pot să spun că s-a inventat şi ciocolata pentru mine: Heidi Dark Chili, cu .. Chili, normal, şi sare de mare. Exact pe placul meu. Aş mânca întruna. O ciocolată întreagă nu mi-ajunge.

Am înţeles că Lindt ar avea ciocolată cu Cherry şi Chili. Aş mânca şi de aia. Păcat că încă nu am văzut la noi.

Sunt în al nouălea cer când mănânc chestii picante :x. Cât mai picante. Cele mai picante. Gata că deja încep să salivez, că ciocolata am terminat-o. Ufff!

back to origins.

Metal?! Oricând.

..In my dreams you’re always there.
You’re the phantom of the opera,
You’re the devil, you’re just out to scare.
You damaged my mind
And my soul it just floats through the air.

Ei gata, gata. Mă calmez.

Azi a fost o zi super. Mai vreau. Am mai schimbat “aeruuul”. Am scăpat de toată gloata de rataţi pe care nu mai suport să-i mai văd. Tananananaaa. Ce bine mă simt.

Loser.

Mai ştii când beam împreună cafeaua de dimineaţă? Şi te întrebai cum pot să o beau atât de amară. Şi pe a ta o vroiai dulce, de numai gândul la asta îmi provoca greaţă. Vezi? Până şi cafeaua ne-a stat în drum. Eu vara vroiam la munte, pe tine te chema marea.. Şi mergeam la mare ca să fiu cu tine şi suportam beţiile nocturne şi nelipsita mahmureală, plus somnul din care nu te mai trezeai până seara când o luam de la capăt cu “distracţia”.Nu mi-ai înţeles deloc pasiunea pentru aventură. Nici n-ai încercat. Nici măcar nu ai vrut să îţi arăt ce şmecher e muntele vara şi cât de plictisitoare e marea faţă de  el. Tu nu depăşeai şablonul. Tipic. Lumea zice: la mare vara, la munte iarna. Aşa facem. Ei bine, eu vroiam la mare iarna. Să văd faleza aia plină de gheaţă, de ţurţuri, ca un palat de cristal. Dar nuuu, dacă îţi îngheţa cucu pe frigul ăla de la mare, ce te faceai..?! Când aveam şi eu chef să mă uit la un film, să stau la tine în braţe, atunci aveai tu chef de sex. Nu nu, n-ai înţeles. Acum ne uităm la film. Atunci când plecai cu treburi prin alte oraşe sau ţări, muream de dorul tău. Abia aşteptam să vii. Şi când ajungeai acasă mă topeam în braţele tale. Adulmecam mirosul pielii tale şi îţi sărutam însetată buzele. Dar tu erai obosit. Povesteai, mă mai pupai puţin robotizat şi te duceai să dormi. Dormeai toată ziua. N-am înţeles asta niciodată. Avem o moarte întreagă să ne-o tot dormim, de ce să nu profităm de viaţă cât putem? Bine, hai să dormim. Ca să nu mai spun că nici nu ştiu cine eşti. Nu te cunosc, deşi ştiu că ne-am plimbat de multe ori prin visele mele cele mai ciudate.

Ne întâlneam într-o cafenea
Unde nimeni nu ne ştia.
Şi ne zâmbeam
Când plănuiam să cucerim Vestul.
Ne sărutam, nu ne păsa
De lumea ce ne-nconjura.

Aveam dorinţa să iubim
Ne promiteam să-mbătrânim
Pe o verandă la un ceai
Scăldaţi de soare
De răul lumii mă fereai
Şi-n palma ta mă ascundeai.

Te aşteptam pe Edgar Quinet
Să ieşi de la Litere
Şi hoinăream întreaga zi
Pe străzile uitate.
În povestiri ne pierdeam
Cu ochii celuilalt visam.

Urcam la mine în mansardă
În nopţile de vară caldă
Şi ne credeam doi partizani
Ascunşi în noapte
Dezbracaţi pe podea
Erai al meu, eram a ta.

Doar în fotografii
Ai mai putea găsi …
Parfumul ce-a rămas,
Răspunsul fără glas.

P.S. Toate poveştile mele aberative sunt pură ficţiune. Iar dacă nu eşti sigur de vreun cuvânt, caută în DEX.

Fir-ar să fie !..

If I never see your face again, I don’t mind.

Hello there, the stranger from my dreams.

Te-am visat atunci într-o dimineaţă ameţită care încerca să concilieze noaptea cu razele soarelui care penetrau obscuritatea cerului. Normal că a câştigat soarele, parcă în ciuda mea, căci sunt dependentă de lumină, iar asta mă face să oscilez între două gânduri: “a fost vis.. sau a fost realitate?”. Căci ceea ce se întâmplă noaptea, rămâne clar vis pentru mine. Dar tu.. tu care ai apărut la graniţa dintre noapte şi zi, m-ai lăsat în ceaţă, fără să pot face diferenţa între vis şi realitate. Şi ştiu că a fost adevărat pentru că simt şi acum gustul respiraţiei şi mirosul pielii tale. Şi ştiu că a fost vis pentru că nu reuşesc să-mi aduc aminte. Sunt sigură că te-am uitat. Eşti doar un străin. Şi ştiu asta. Mi-am dat seama când ai apărut şi ai dispărut fără niciun cuvânt.

E bine că ne-am uitat unul pe altul în realitate.

Vis frumos de dimineaţă, mâine la aceeaşi oră?

http://www.trilulilu.ro/anna_k/03221dd6afa254

P.S. Şi totuşi, dă-mi inspiraţia înapoi, căci pe tine nu vreau să te scriu.

…să trag la ţintă fără greş.

… (nu îi ştiu titlul)

Maitreyi Devi

Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am să strig.
Golurile se vor mări de la sine
Destul ca să-mi scot mâna şi să cuprind luna.

Şi de vei face ziduri de piatră
Nicicând n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi aparea eu.
Dacă mă vei exila şi mă vei trimite peste un ocean
Într-o barcă găurită
Am să desfid oceanul
Şi n-am să pierd nici această bătălie marină.

Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei
Unde nisipul duşmănos e fierbinte,
Deodată va sufla parfum de iasomie
Ca să-mi umple serile pustii.

Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul
Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat
Să trag la ţintă fără greş.

Şi azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric
De nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am să netezesc cerul
Şi am să umplu lumea de lumină într-o noapte fără lună.

N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
Am să-ţi umplu cerul cu un cantec
Tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii
De unde vine revărsarea aceasta de lumină.

I wanted to tell you I`ve changed

ceva ce-mi place – Marius Chivu

Marius Chivu (n. pe 20 sept. 1978 în Horezu, jud. Vîlcea). În 1997, a absolvit Liceul Economic şi Şcoala de Arte – Clasa de coregrafie, ambele din Rm. Vîlcea, iar în 2003 Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti. A alcătuit şi prefaţat antologii de proză scurtă. În 2003 a cîştigat prima ediţie a Festivalului de Poezie Prometheus de la Sf. Gheorghe, organizat de Fundaţia Anonimul. Este editor coordonator al revistei Dilemateca.

Am citit despre el în revista “The ONE”. Îmi place. Ce ? Totul. Cum gândeşte, ce gusturi are, cum scrie, ce îi place şi ce nu îi place, îmi plac ideile lui şi, de ce nu, chiar şi cum arată (ţinând cont că e cam pe placul meu, brunet cu ochii căprui). Mi-ar plăcea să cunosc pe cineva ca el. Sau chiar pe el. Ar fi frumos. Am citit şi câteva din comentariile făcute pe seama lui. Nu-mi plac oamenii care comentează doar de dragul de a comenta, fără să fie în cunoştiinţă de cauză. Unul chiar scrisese cum că ar fi ”îngânfat”. Amuzant. În cazul ăsta, Marius Chivu (îngâmfatule) , mi-ar plăcea să te cunosc.

“Dacă în facultate visam la frumuseţea clasică, acum mă dau în vânt după frumuseţea asimetrică, fizicul  ieşit din standarde sau frumuseţea ca efect al unei personalităţi şi al unei inteligenţe rare. Cu timpul, am ajuns să fiu fascinat de femei foarte diferite între ele, nu mai am un ideal bine definit. Frumuseţea imprevizibilă, atipică, ascunsă, asta mă farmecă acum. Relaţiile sunt, implicit, mai complicate şi foarte, foarte diferite unele de altele. [...] Iubirea e o temă mai degrabă refăcută, deşi, uneori, cu greşeli. Mereu aceleaşi, mereu altele. Niciodată nu ştim îndeajuns despre dragoste. Din fericire”

“Pe mine nu mă enervează atât de mult strada. Găsesc savori de observator şi în vulgaritatea străzii. E şi o formă de protecţie. Mă deranjează însă mârlănia. Dar am ales să trăiesc în Bucureşti şi atunci accept totul la pachet. Dacă adun şi trag linie, lucrurile bune sunt totuşi mult mai multe.”

Smells like spring spirit.

 

Ador primăvara. Îmi plac toate anotimpurile, nu pot să zic că am unul “preferat”.  În schimb niciunul nu-mi place în exces. Ce-i mult strică.  E aşa frumos afară uneori. E cald, e soare, pomii înfloriţi, parfum floral ce-mi dă dependenţă şi un aer care-mi dă poftă de viaţă.

Îmi doresc din ce în ce mai mult să mă mut în Bucureşti. M-au dezamăgit cam multe persoane (de la care nu mă aşteptam). Sunt cam naivă. Sau poate nu am eu noroc. Sau… am eu ceva probleme. În cazul ăsta, ce să mai zic, trebuie să îmi găsesc prieteni cu probleme ca mine :)). Dar hei, nu port nimănui ranchiună sau ceva. Fiecare trăieşte aşa cum vrea.

Am citit o carte de curând (deşi abia îmi mai fac timp să fac şi de astea!). Mi-a plăcut mult. “Diavolul şi domnişoara Prym” de Paulo Coelho. Nu prea vreau să îi divulg secretele care o fac atât de savuroasă. Merită citită şi nu povestită. De fapt, povestirea aia despre prietenie de acum câteva posturi e din cartea asta. Sincer, abia aştept să termin cu olimpiada la istorie, cu BAC-ul, cu admiterea (deşi nu mă strofoc prea tare) şi să pun mâna să citesc mai mult. Orice apuc. Orice vreau. Oricând vreau.

Mi-aş face un tatuaj. Dar numai la ăia de la Miami Ink, altfel nu. :)) Asta ca să se înţeleagă că nu o să îmi fac niciodată. Doar că îmi plac tatuajele.

 

Mă duc la o cafeluţă acum. Nu pot sta în casă pe vremea asta. Ar fi bine să mai plouă zilele astea ca să mai stau şi eu acasă să învăţ.  

 

 

 

 

Vreau să mă pierd într-un mâine.

Yawn & Spooke – Mâine

Time changes, love changes, best friends become strangers.

<< Un om, calul şi câinele său mergeau pe un drum. Pe când treceau pe lângă un copac uriaş, căzu un fulger şi toţi muriră trăsniţi. Omul însă nu-şi dădu seama că părăsise lumea aceasta şi merse mai departe cu cele două animale; uneori morţii au nevoie de timp ca să-şi dea seama de noua lor stare…

Drumul era foarte lung, stâncos şi abrupt, soarele fierbinte, ei erau năduşiţi şi foarte însetaţi. La un cot al drumului zăriră o poartă măreaţă numai din marmură, care ducea la o piaţă pavată cu lespezi de aur, în centrul căreia ţâşnea un izvor cu apă cristalină. Drumeţul se îndreptă către omul care păzea intrarea.

“Bună ziua.” “Bună ziua”, răspunse paznicul. “Ce loc e acesta, atâta de frumos?” “Aici este cerul.” “Ce minunat că am ajuns în cer, suntem atât de însetaţi.” “Poţi intra şi bea apă după pofta inimii.” Şi paznicul îi arătă izvorul. “Calul şi câinele meu sunt şi ei însetaţi.” “Îmi pare foarte rău”, zise paznicul. “Aici nu e îngăduită intrarea animalelor.”

Omul era foarte dezamăgit, fiindcă setea îi era mare, dar nu voia să bea de unul singur; îi mulţumi paznicului şi merse mai departe. După un drum lung tot de-a coasta, ajunşi la capătul puterilor, sosiră într-un loc a cărui intrare era străjuită de o poarta veche care dădea spre un drum de pământ, margine de copaci. La umbra unuia dintre ei era un om, cu pălăria pe ochi, dormind pesemne.

“Bună ziua”, zise drumeţul. Omul moţăi din cap. “Ne e foarte sete, mie, calului şi căţelului meu “ “E un izvor la pietrele alea”, zise omul arătându-le un loc. “Puteţi bea după pofta inimii “ Omul, calul şi câinele se duseră la izvor şi-şi potoliră setea. Drumeţul se întoarse ca să mulţumească. “Întoarceţi-vă oricând doriţi”, răspunse omul. “Aşa, ca să ştiu, cum se cheamă locul ăsta?” “Cerul.” “Cerul? Păi paznicul de la poarta de marmură ne-a spus că acolo era cerul!” “Ăla nu e cerul, ăla e iadul.” Drumeţul rămase uluit. “Ar trebui să nu-i lăsaţi să vă folosească numele! O asemenea îndrumare mincinoasă poate pricinui mari încurcături!”

“Nici vorbă; la drept vorbind, ei ne fac un mare serviciu. Căci acolo trag toţi cei capabili să-şi părăsească cei mai buni prieteni…”   >>

 

Nu cred că vreau să comentez.. M-am săturat de oameni răi, indiferenţi sau ignoranţi. Copii xerox . Câh.

 

Puncte.

Before I let you down again,
I just want to see you in your eyes.
I wouldn’t have taken everything, out on you.
I only thought you could understand.

They say, every man goes blind in his heart.
And they say, everybody steals somebody’s heart away.
And I’ve got nothing more to say about it.
Nothing more than you and me.

Send me a flower, of your December.
Save me your dreams, of your candy wine.
I’ve got just one thing I can’t give you.
Just one more thing of mine.

They say, every man goes blind in his heart.
They say, everybody steals somebody’s heart away.
And I’ve been wondering why you let me down.
And I’ve been taking it all for granted.

Hehe. Învăţ să cânt la muzicuţă. Eu face de toate =)) :D and damn proud of it.

Ace, agrafe, capse, clipsuri şi pioneze

Multe pioneze..

So little time
Try to understand that I’m
Trying to make a move just to stay in the game
I try to stay awake and remember my name
But everybody’s changing
And I don’t feel the same.

Aiurea.

N-am fost eu în seara aia. Nu am fost în nicio noapte. Nu am făcut nimic. Nu eram eu. Era oricine altcineva.  Sau cel puţin mi-ar fi plăcut să fi fost aşa. Dar nu.. aşa e. Eram eu. Era persoana mea. Cu faţa mea. Dar fără minte. Cred că pe aia 0 uit pe undeva pe drum în timpul nopţii (nopţilor).

Cel mai mult mi-ar plăcea să mă laşi în pace. Să dispari. Să ieşi din gândurile mele. Nu numai tu. Şi tu. Şi tu. Şi celălalt. Din visele mele. Din viaţa mea. Vreau să învăţ să spun “NU”, să refuz. NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU NU pentru fiecare DA care l-am spus în momente nepotrivite.

În fine. Ca să vezi. Sunt şi eu om. Simt. Regret. Nu sunt nici pe departe perfectă. Şi nici nu vreau să fiu. Şi nici nu vreau nimic perfect la nimeni şi nimic.

kkt.

Breakdown.. huh? Pathetic.. huh? Nu.. că râd. I am happy. Fără ironie. Doar lămuream nişte chestii. Nu sufăr. =))

“Nu suntem altceva decât copii ciudaţi…”

Wish I could go to sleep and wake up with amnesia .

Learning to love life by living through loss and mistakes
Lessons learned then gradually surfacing
Letting go, stripping naked to scream
I am not perfect, nor do I strive to be
I am alive in this world of face-first falls and public breakdowns
I’m a retarded disfigured clown
Dying to be heard for the simple art of letting this heavy wall finally fall
I’m an equal being of no race or color
A hallucination if you will
Sneaking into the lives of strangers and letting them fall apart
To a new rhythm, just to feel better.

Dedicaţie

The Perishers

I talk to you as to a friend
I hope that’s what you’ve come to be
It feels as though we’ve made amends
Like we found a way eventually

It was you who picked the pieces up
When I was a broken soul
And then glued me back together
Returned to me what others stole.

I don’t wanna hurt you
I don’t wanna make you sway
Like I know I’ve done before
I will not do it anymore
I’ve always been a dreamer
I’ve had my head among the clouds
But now that I’m coming down
Won’t you be my solid ground?

I look at you and see a friend
I hope that’s what you wanna be
Are we back now where it all began
Have you finally forgiven me?

You gathered my dreams in
When they all blew away
And then tricked them back into me
You saved me, I was almost dead.

Acum oricum nu mai contează. Dar mă face pe mine să mă simt ceva mai bine, nu ştiu de ce. Poate pentru ca într-un final să pot şi eu să învăţ să-mi cer iertare (ce urât sună), că am dat-o în bară de mai multe ori, sau că nu am lăsat să se vadă că îmi păsa, sau că am fost nesimţită (mai fac şi de astea). Dar mai ales poate pentru că o părticică din mine a plecat împreună cu zilele când mă pupa pe frunte şi mă lua în braţe ca pe un copil. Îi mai mulţumesc odată că m-a schimbat. Şi că mă înţelegea mai bine decât oricine altcineva, deşi nu m-a înţeles până la capăt. Acum nu mai am nimic cu el şi nu mai vreau nimic de la el.  Era altfel, aia mi-a plăcut. Acum e ca oricare altul. E genul de tip cu care n-aş avea o relaţie şi nu vreau să înşir motivele pentru care spun asta. Nu contează. Poate că într-o zi o să-l facă mintea mea invizibil şi pe el pentru mine, nu numai invers.

Oricum nu o să citească sau nu o să ştie că e el. E prea orgolios. Şi nepăsător. (:

Nu cer nimănui să mă înţeleagă. Nu mă interesează absolut nimic momentan din ce nu e legat de persoana mea şi interesele mele. Poate că mulţi o să interpreteze greşit ce am zis eu pe acolo. Şi? Credeţi ce vreţi. Eu îmi scriu gândurile ca să scap de ele. Când eram mică aveam jurnal de ăla cu chestii siropoase şi copilăreşti. Acum am blog. Vai ce mult am evoluat! De multe ori nu mă înţeleg nici eu prea bine aşa că nu pot că cer altcuiva să o facă :)). Sunt un fel de Otilia a lui Călinescu, “Eu sunt o zăpăcită. Nu ştiu ce vreau”. Îmi afectează creierul atâta învăţat, din toate, asta măcar se înţelege.

P.S. Aşa, ca fapt divers, mă repet iar şi iar. Abia aştept să mă mut în Bucureşti. :x

P.S. P.S.  Sau poate că la P.S. trebuia să scrie “iartă-mă” ?

Un alt fapt divers

Sunt doar nişte amărâte de schiţe. Don’t laugh. Dar îmi plac. Mai ales că sunt făcute la repezeală şi cu un creion HB neascuţit, pentru că mi-e lene să-l ascut, ca să vezi.

+ nişte melodii de care m-am îndrăgostit zilele astea.

The Prodigy – Omen

Depeche Mode – Wrong

favourite quotes.. related to myself.

Get mad; then get over it.

If you don’t like something, change it. If you can’t change it, change your attitude.

I am accustomed to sleep and in my dreams to imagine the same things that lunatics imagine when awake.

Every man has his follies – and often they are the most interesting thing he has got.

I am free of all prejudices. I hate each and every one of you equally.

I like long walks, especially when they are taken by people who annoy me.

I would never die for my beliefs because I might be wrong.

If love is the answer, could you please rephrase the question?

We learn from experience that people never learn anything from experience.

Wine is constant proof that God loves us and loves to see us happy.

I like nonsense, it wakes up the brain cells.

I paint objects as I think them, not as I see them.

Trust that little voice in your head that says “Wouldn’t it be interesting if…”; And then do it.

Common sense is not so common.

Politeness is the most acceptable hypocrisy.

In three words I can sum up everything I’ve learned about life: it goes on.

A bank is a place where they lend you an umbrella in fair weather and ask for it back when it begins to rain.

Don’t ever take a fence down until you know why it was put up.

Forgive my nonsense, as I also forgive the nonsense of those that think they talk sense.

Half the world is composed of people who have something to say and can’t, and the other half who have nothing to say and keep on saying it.

I’m not confused. I’m just well mixed.

Two roads diverged in a wood and I – I took the one less traveled by, and that has made all the difference.

If you want to be found stand where the seeker seeks.

Clocks slay time… time is dead as long as it is being clicked off by little wheels; only when the clock stops does time come to life.

I’m glad to say that we’ve met, but I`m sad to say that the circumstances weren`t on our side.

Afraid of waking.. please don’t shake me.

Vis.

X = personaj feminin

Y = personaj masculin

Luni dimineaţa, ora 6. Ţrrr. “X calling”. - Alo? (căăăscat). – Ce faci, mă? Te-am trezit? -Nuu..adică da, mă rog, oricum trebuia să mă trezesc. – Aha. Păi şi începi la 7  jumate? – Da. De ce? – Păi nu mergem amândouă? Că şi eu încep tot aşa. – Ahm, bine. La 7 şi 10 atunci? – Dap, în faţă la tine. – Ok. Byee. – Pa.

Ora 7. Puţin la TV. Ţrrr iar. - Da? – Ce faci, eşti gata? - Eu da. Mă uitam la TV. – A, eu te sunai să-ţi zic că vine Y să ne ia cu maşina. Eu mai întârzii puţin că nu-s gata, da’ poţi să cobori că vine la şi 10. – Bine, ne auzim atunci. – Ok.

Era deja afară. Fuck. De ce o fi venit tocmai EL? Mă rog. Deschide uşa.  – Bună. – Salut…  – Hai ce faci? Nu intri? – A.. Ba da. Zâmbet forţat. El calm, şi amuzat. - Poţi să stai în faţă dacă vrei. – A.. ok. Ce-ai mă? Parcă erai mai tupeistă. Hmm. Staind. Marfă. Şi pleacă. - Hei, de ce ai plecat? Tre să vină şi X. – Tu încă nu te-ai prins că nu vine? Eu i-am zis să mă ajute. Acum e serios. Vorbeşte serios. Hă?!  – Ce să mă prind? Şi opreşte maşina. Se uită la mine. Luuung. Aşa ameţit cum pare el tot timpul. - Azi m-am îndrăgostit de tine. Are ceva? Stai aşa. Ce-a zis?! El.. de mine ?! Ha! Bună asta. - Daa.. te cred pe cuvânt. Ce e asta? O glumă? – Nu, nu glumesc. – Atunci, ce faci? Îţi baţi joc de mine? – Nu, nici asta. Vorbesc serios. Poftim?!

- Şi.. ce vrei? – Păi azi nu mergi la şcoală. – Serios? Acum îmi faci programul? - Nu, nu-ţi fac programul. Ţi l-AM făcut deja. Să zicem că.. te răpesc.  Au, ce privire mi-a aruncat.  - Nu prea cred. Cobor din maşină şi gata. – Nu o să faci asta. – Ştii tu? – Da. Nu VREI să faci asta. Ştiu eu că nu vrei. Mda. Corect. Nu vreau. Fuck. Chiar nu vreau. - Şi dacă vreau să cobor? – Atunci coboară. Şi am rămas aşa. Câteva secunde. Şi mă uitam la el. Ce frumos e. Are ceva special. Nu poate fi adevărat. Se întoarce şi porneşte maşina. Şi pleacă. - Ţi-am zis că nu vrei. De ce trebuia să aibă dreptate? - Şi ce vrei să facem la ora asta? – Mergem până la mine, să mai treacă timpul. – Haha. Amuzant. Cum să mergem la tine? – De ce nu? Sunt singur oricum. – Mai rău. – De ce? – Păi.. tu.. cu mine..singuri ?! Şi vrei să fiu calmă? – Hei.. stai liniştită. Nu-s chiar aşa, orice impresie aş lăsa. – Oare? – N-ai încredere în mine.. – De ce aş avea? Ţi se pare că te cunosc? Oricum.. dacă nu erau gusturile noastre comune în privinţa ieşitului în oraş.. nici că mai vorbeam. – Nu fi rea. – Chiar nu sunt. Doar că.. mi se pare ciudat. – Şi nu-ţi place? – Ba da…. Cred că mai mult decât ar trebui. E ciudat.. dar ciudat de plăcut.

Ajungem la el acasă. Hmm, tare. Dacă mi-ar fi zis cineva că se va întâmpla aşa ceva, i-aş fi zis că e nebun. Încuie uşa. Şi ia cheia. Îmi face şi cu ochiul. Heii, ce afurisit. - Poţi să aprinzi calculatorul, să faci ce vrei. Simte-te ca acasă. – Mdaa.. mai degrabă mă simt ostatică. Doar m-ai răpit nu? Se repezeşte la mine, mă ridică sus, şi-mi pune picioarele în jurul lui. WTF! - Nu cred că are vreun ostatic parte de tratamentul de care o să ai tu parte. Mă omoară cu privirea asta. - Hai, lasă-mă jos. Te rog. – Orice vrei tu. Ziua de azi e numai a ta. M-a lăsat jos. N-am putut decât să-i arunc un zâmbet. Se joacă cu mine. Nu vreau să cedez. Aprind calculatorul. Meeeeeeess. Status: “ostatică, sechestrată la domiciliu (şi nu al meu!)”. You enjoy this! Recunoaşte. De ce nu aş face-o? E aproape utopic. - Mă gândeam eu. Repede pe net. Eu nu prea intru. Şi dacă intru, stau pe invisible. – Am observat.. Şi-şi lipeşte faţa aşa de a mea. Cred că mă topesc. - Hei.. Mă întorc spre el. Îl iau de faţă în modul meu caracteristic. Mă apropii. Mi se accelerează pulsul. Wow. Respiră mai accentuat. I like this game. Mă apropii uşor cu buzele de ale lui, fără să-l ating. Şoptesc. - Ai mâncat azi? Şi-l îndepărtez. Haha! Ţi-am făcut-o. Stă câteva secunde, după care începe să râdă. - Mă, sincer.. n-am mîncat. De ce? Propui ceva? – Păi.. ce ai zice de o omletă? Una din specialităţile mele.. – Sună bine. Să vedem ce am prin frigider.

Avea tot ce-mi trebuia. - Auzi.. închide ochii. – De ce? – Nu e nimic special, vreau eu să închizi ochii. – Hmm.. OK. Îi închid. Şi nu trişez. În fond, ce mare lucru poate fi? Îmi mângâie ochii uşor. Şi vorbeşte şoptit. - Îmi place când mă asculţi.. Heii! Deschid ochii. - Nu exagera.. Nu mai închid niciun ochi şi gata. Şi pun bot. - E hai că glumeam. Eşti frumoasă când te superi. Yeah right. - Îi închizi? Te rog?.. Cum să refuz?! Mi-e imposibil.. Şi-i închid. Pleacă puţin de lângă mine şi îl simt când se apropie iar. Îmi pune ceva pe după gât şi se duce în spatele meu. Cred că e un şorţ. Ce om! E mai mult decât amuzant. Da’ nu zic nimic. Îl leagă.. şi-şi plimbă mâinile încet pe spatele meu şi pe şold. Ce fiori.. - Hei, gata.. îi deschid. – Bine. – Hmm. Wow. Un.. şorţ. – Hahaha. La ce te aşteptai? Hai c-araţi bine. Şi-mi dă o palmă peste fund. Buah! Parcă e altă persoană în unele momente, da’ în unele îşi mai revine. - Eşti nebun. – Probabil. Am făcut omletă cu cartofi. - Cât e de bună. Nu ştiam că ştii să găteşti. – Nu ştii multe. – Nici nu trebuie. O să te mai iau la mine acasă. Eu nu-mi gătesc când sunt singur. – Mă mai gândesc.. Mă ridic şi mă duc să spăl vasele. Vine în spatele meu, îmi dă părul la o parte şi mă sărută uşor pe gât. Mrrr. Mai vreau. - Hei, ce faci? Fii cuminte. – Sunt cuminte. Se duce în cameră. Şi-l aud. - Hai aici. Ne uităm la un film ceva.

Termin de spălat, o sun pe mama să îi spun că nu ajung acasă şi mă duc în cameră. Se uită la mine. Mi se înmoaie picioarele când se uită aşa. - Ce vrei să vedem? – Nu ştiu. Ce vrei tu. Nu prea ştiu noutăţile în materie de filme. – Bine, atunci o să aleg eu unul. O să-ţi placă. – Ok. Mă întind în pat. Ce bine eeeee. Ce-aş mai dormi. - Dacă vrei, putem să şi dormim. Glumeşti?  - Îmi citeşti şi gândurile acum? – Ce pot să spun, mă pricep. – Claar. Crezi că mai putem adormi? – Încercăm. Stinge monitorul, trage jaluzelele şi vine lângă mine în pat. Îşi pune capul în cot şi se uită la mine. - Hei, parcă trebuia să dormim. – Păi şi asta o să facem. – Daa. Şi tu dormi în cot? – Vroiam să te mai privesc. – Hai pune-te şi dormi. – Doar dacă mă iei în braţe. – Şi dacă nu vreau? – Nu-ţi mai dau drumul acasă atunci. – Ei nu. Şi-mi încolăcesc mâinile în jurul gâtului lui. - Eşti mulţumit? – Foarte. Şi câteva minute ne uităm aşa unul la altul fără să zicem nimic. Mă ia şi el în braţe şi mă trage mai aproape de el. Îmi pune capul la piept şi se joacă în părul meu. - Hai să dormim. Eşti nebuuun?! Cum să dorm. Îmi bate inima gata-gata să iasă afară. Trag aer adânc în piept. Ce bine miroase.. Mă ridic deodată. - Eu nu pot să adorm. Mai bine ne uităm la film. – Acum îmi citeşti tu mie gândurile? Stăm aşa îmbrăţişaţi şi ne uităm la.. nu mai ştiu ce film. Un film.

- Super filmul. – Ţi-am zis că o să-ţi placă. Se uită la mine şi-mi zâmbeşte iar. Îmi vine să sar pe el. Se apropie de mine. Mă ia de şold şi mă trage spre el. Se uită când la buze, când la ochi. Au.. nu mai rezist. E lângă mine. La 2 cm. Îi simt respiraţia. Şi stăm cu ochii închişi. Se apleacă uşor şi încearcă să mă sărute. Şi întorc capul. - Hei, nici tu n-ai vrut. Crezi că mă las aşa uşor? Şi începe să râdă. - Ne jucăm, ah? – Nu eu am început. Se ridică şi se duce la calculator să pună nişte muzică. - Ce să pun? – Ce vrei. Îmi plac gusturile tale. – De unde mai ştii tu ce gusturi am? – Ştiu eu. Se simte. Şi pune 3 Doors Down. Ştiam că am dreptate. Mă duc în spatele lui şi-l iau în braţe. Îl iau de mână şi-l întorc spre mine. - Hai puţin. Îl trag spre pat. Îl văd. Mă priveşte cu dorinţă. Îşi muşcă buzele. Restul… e blurry.

Fiecare înţelege ce vrea.  - E deja 6! Când mă eliberezi, infractorule? – Când se termină ziua. – Sunt un fel de november.. transformat în 13 Iulie? – Eşti a mea. – Sunt.. astăzi. – Hai să te duc undeva. – Wow. Mă duc lângă el şi-mi lipesc buzele de ale lui. Ai încredere în mine că n-o să fug? Şi-l muşc uşor. - Nu, n-am. Mă gândeam să te leg. – Haha. Funny. – Păi eşti legată deja.. de mine. – Dacă spui tu. Mă urc în maşină. Şi merge undeva în afara oraşului, pe nişte dealuri.      – Am ajuns. E locul meu preferat. Ies din maşină. Mă ia pe sus şi mă duce în vârful dealului. Super priveliştea. Dealuri împrejur, şi oraşul ce se întindea în toată valea. - Îmi place. E frumos. – Aşa..ca pentru tine. Începem să ne alergăm pe acolo. Ne jucăm cărţi. - Eu nu mai joc cu tine, mă baţi tot timpul. – Ce pot să spun, sunt pricepută. Începe iar să mă alerge.

Se face 10. Ne întindem pe iarbă şi ne uităm la stele. - Nu vreau să se termine ziua. Nu vreau.. Se uită la mine şi se pune deasupra mea. - Eu nu vreau lume. Te vreau pe tine. Şi eu te vreauu. Dar .. pentru cât timp? - Eşti adorabil. M-ai zăpăcit azi. La modul.. plăcut. – Da.. şi mie îmi pare bine că.. te-am furat. A trecut o zi fără stres, fără lume. Doar tu şi cu mine. Şi mă sărută însetat. - Şi eu te vreau. Aici.

11 jumate. - Hai să mergem, trebuie să te duc acasă să nu se supere ai tăi. – Mai vreau.. Mă ridică pe braţe şi mă duce în maşină. - La 12 fix trebuie să fii acasă. E târziu. Nu pot să mai zic nimic. Ce-aş putea zice? E ireal. Şi nu pot spune cât mă atrage.. 12 fără 5 în faţa blocului. Mă duce până la scară fără să zică nimic. Îmi ia capul în mâini, mă priveşte atent. Şi mă pupă apăsat pe buze. 3 minute. Nu pot să mă mişc. Sunt un metal moale şi el e magnetul. Îşi desprinde buzele şi pleacă. Se întoarce dup-aia către mine. – Noapte buna, Lory. Şi-mi trimite un pupic pe mâini. Se urcă în maşină şi pleacă. La 12 fix am intrat pe uşă în casă.

A doua zi. Ne întâlnim întâmplător pe stradă. - Bună. – Salut. Şi întoarce capul, continuându-şi drumul.

Nu s-a întâmplat nimic de fapt. M-a plesnit realitatea.

Rain sounds great.

“Today The Sun`s On Us”

I can see you`re somewhere far away
Caught in another place
Where nothing`s going right.
Shouldn`t worry about
The worst that could be
When you`re here beside me
Don`t look for troubled times
Now when everything is fine
So you need to fear the bad to see the good
And that`s the thing you do
But don`t let it spoil the view
Of what`s around you.

There`s no rain, there`s no storm
Though the blue sky makes you wonder.
Don`t you fear what will come
Will come
And right now we’re in the sun
Sure enough, seasons change
But don`t let today get lost
`Cause today the sun`s on us
Today the sun`s on us.

You`re so restless
Underneath the surface
Don`t you think I notice
It`s something you can`t hide
When you`re fighting with the tide
But you`ve got to let it go
And just accept the things you can`t control
Don`t let your shadow spoil the view
Of what`s around you.

The years go by
Stars will rise and fall
Will you be by my side
Through it all?

Today, the sun’s on us.

well, I guess I’m not that good anymore, but baby that’s just me.

“Tell a girl she can’t have it

and she wants it even more”

LISTĂ:

1. Bucureşti
2. un prieten gay
3. un aparat de “contractat” distanţe
4. teleportare, nu pentru mine, doar să trimit anumite persoane în altă galaxie, depaaaaarte
5. flori fără motiv
6. o lume fără cretini
7. “ziua de azi e a ta, facem ce vrei tu”
8. prezentul
9. no strings attached (..google it)
10. ploaie de vară
11. “hai la o cafea”
12. să nu mai existe promisiunile
13. să fie scoasă din gramatică forma negativă a verbului “a putea”
14. zâmbete
15. să nu-mi mai pese.. de nimic.
16. mult mai multe..

Azi de tine, mâine.. de altul.

Pentru că mi-a plăcut.

Romantism pe fast-forward

<<Habar n-ai să o mai săruţi. Tu nu-ţi dai seama că, de luni de zile, doar îţi umezeşti vârful buzelor, în timp ce cu un ochi te uiţi la ceas, iar cu celălalt îţi cauţi pe noptieră cheile de la maşină? Ai uitat cum e să-i ţii obrajii calzi în palma rece, să-ţi treci degetele ca un pieptene prin părul ei scărmănat după somn şi să o tragi violent la pieptul tău, întâi să geamă scurt de durere, iar apoi să-ţi mulţumească icnit pentru plăcere. “Mi-era sete de tine. Dormi acum! Te trezesc eu!”. Abia aici urmează scena în care trebuie să tragi uşa după tine. Dimineaţa, când pleci, tu nu o mai laşi să doarmă o oră. Pur şi simplu, trânteşti uşa şi o uiţi înăuntru. Ca un .xls de importanţă capitală, pe care în loc să-l tragi în bară, îl închizi mişeleşte.

Ai început să urăşti sms-urile. Şi telefoanele la ore fixe. Şi buzz-urile de pe mess. Ai descoperit existenţa monosilabică. “Miau!” e acum “Da!”. Ping-pongul cu mesaje de sub masa din meeting room l-ai înlocuit cu un reply din templates: “Şedinţă”. Vă trăiţi depărtarea diurnă între “brb”, “tesuneucandtermin” şi “haipacaepolitie”. Rhett Butler ţi se pare penibil, Mr. Darcy din “Mândrie şi prejudecată” e un romantic libidinos, până şi tehnicile de cucerire ale lui Casanova te îngreţoşează prin exces de dulcegării. Eroul tău este, în cel mai bun caz, Mark Marronier al lui Beigbeder, care se îmbată rău şi se droghează puţin, se îndrăgosteşte repede şi părăseşte urgent, vizitează mult şi nu vede nimic. Icon-ul tău masculin pipăie, nu mângâie şi doar se tăvăleşte, nu face dragoste.

Dar ţie îţi place de “eul cel nou”. Nu mai chinui serverele Google, începându-ţi ziua în mize mici. Râzi de vechea ta versiune, cel care tasta în căsuţa de search “statusuri pentru ea”. Şi te umfli precum un curcan când îţi aminteşti cât ai evoluat. Oricum, era penibil să-i dedici zilnic statusuri unei singure persoane. Eşti mândru însă de relaţia ta. Ai început-o dintr-o nebunie, ai crescut-o cu zâmbete şi, în sfârşit, ai adus-o, raţional, la maturitate. N-ai fost niciodată amantul perfect, dar eşti cel mai bun organiser din lista de oferte. Ştii că florile se oferă pe 14, 1 şi pe 8. Ai învăţat că sâmbăta dimineaţa se aduce o tavă la pat, duminica e frumos s-o plimbi de mână în Herăstrău, concediul de vară se face pe şezlong, în Creta, şi cel puţin o dată pe an e bine să zburaţi pentru un weekend la Paris. Iar o dată pe lună e bine să-i rabzi terapia prin shopping, cărându-i sacoşele prin mall. Când vii din delegaţie e mereu deschisă o benzinărie pe Valea Oltului, de unde iei cadouri variate: ursuleţi de pluş, un set cu două cănuţe cu inimioare, trufe sau ciocolăţele Merci.

Pentru tine, liniştea e sinonimul fericirii. Şi mă miră un singur lucru. Până acum nu te-a oprit nimeni pe stradă să te tragă de mânecă “Pssst! Vă grăbiţi undeva? Ia vedeţi, n-aţi uitat ceva pe drum?”.>>

 

M.M.

Tu şi cu mine

Auch.. ce început de an. Foarte aiurea. Toate odată aşa.. Şi pe toate planurile. Chiar că îmi reprezint zodia: mersul cu spatele. O să mă întorc la 180 de grade ca să fiu în direcţia bună. Nu mă mai plâng.

Am văzut iar azi My Blueberry Nights. Dreamy. Nu e nimic de povestit. Îmi place doar că nu e ca celelalte filme. Nu e un film care să îţi dea totul pe tavă. Nu e cu sex, nu e cu iubiri imposibile, nu e cu împuşcături. E simplu. Cu plăcinte cu afine :x. Când vin de la munte o să-mi fac plăcintă cu afine că mi se făcu poftă. Vreau şi eu un Jude Law.

Hai că nu mai vreau nimic. Oricum nu mai am nimic. Nici măcar telefon :)). Mda. Amuzant. Hai pa!

 

 

Illusion and Dream

It’s a game he likes to play

Running away…………………. (wish i could)

Mă tot întreabă lumea.. “CE VREI?”. Ei bine dacă află cineva înaintea mea să-mi spună şi mie. Nu ştiu ce vreau.Dar în mod cert ştiu ce NU vreau. Şi cred că e de ajuns pentru moment. Ieri m-am plimbat şi eu prin ploaie.Noroc că era ceva mai cald. De mult nu mai făcusem asta. Şi ador ploaia..  Poate mai cresc şi eu :) hehe.

Azi.. azi a fost o zi de CĂCAT. Din mai multe puncte de vedere.Dar nu mai contează. Trece..  În schimb când am ieşit de la ore, am simţit un miros de parfum. Inexplicabil. Mi-a adus aminte de .. nu ştiu.. de Vulcan. De când aveam 10 ani. Era un parfum al copilăriei. Dar nu aş putea defini exact ce imi aminteşte parfumul ăla. Decât că m-a făcut să zâmbesc azi. Ca într-un film, stupid cum ar spune unii. Mi-ar plăceaaaa o maşină a timpului. Să fac multe. Să-mi aduc aminte multe. Să retrăiesc chestii. Şi să schimb chestii :). Doar câteva. Atât. ;))

M-am mai gândit eu aşa.. şi în mare cam ştiu ce vreau eu. Imposibilul. Mereu l-am vrut şi îl vreau în continuare. Încă (!) nu mă deranjează, atâta timp cât o rezolv în felul meu. Chiar şi pe jumătate.

“can you feel the raindrops in the desert.. have you seen the sunrays in the dark?”

Hate me

Nu am ce să explic.

What`s the use ?

 ”I could have been a giant” said the bonsai tree
“But someone bound my roots and held me down.”
“I could have reached the Heavens” said the snowy owl
“But they clipped my wings and kept me on the ground.”

“I think I heard them tell me that they loved me
That they’d care for me–without them I would die
But what’s the use of roots if you can’t spread them?
What’s the use of wings if you can’t fly?”

“I could have been a singer” said the Myna bird
“But they caged me and told me what to say.”
“I could have run forever” said the pony
“But they bridled me and made me go their way.”

“I think I heard them tell me that they loved me
That they’d care for me forever so it seems
What’s the use of voices without freedom?
What’s the use of living other’s dreams?”

Why do people cage the things they love the most?
Is it simply that they fear to be alone?
If you give your love its freedom, it will stay awhile
If it leaves you, it was never yours to own

“I could have found adventure” said the angelfish
“Now my world’s so small there’s nowhere left to go.”
“I could have ruled a kingdom” said the lion
“Now this land inside my head is all I know.”

“I think I heard them tell me that they loved me
That they’d care for me, and tell me it’s alright
But what’s the use of life without adventure?
What’s the use of strength if you can’t fight?”

Why do people cage the things they love the most?
Is it simply that they fear to be alone?
If you give your love its freedom, it will stay awhile
If it leaves you, it was never yours to own

“I know I heard them tell me that they loved me
That they’d care for me, without them I would die
But what’s the use of roots if you can’t spread them?
What’s the use of wings if you can’t fly?”

Overweight……..

Ever carried the weight of another?
For how long?
I walk as far as they need to recover
For how long? (ha!)

I want to carry a piece of who I was before
So when I hit the wall, I really hit the wall .
I want to tear away the death again
A whiter shade of fucking meth again..
I want to stick to clues, I want to come unglued
I want to shape the world to fit the way you move
Oh, should I listen for a dress size?

I owned up, I’ve grown up, do you remember me?
I showed up and so what if I’m the used to be
I’m here to tell you that I’m sorry, I was sorry
But I’m happy that you’re happy.
This is no longer about me.

Trade rules, switch sides for your beautiful eyes
Let him be you through your beautiful cries
Let him hold you up so you can touch affordable skies
Live your life just like a dream
Without the pain of goodbyes.
Goodbye!

Ever carried the weight of another?
For how long?
I walk as far as they need to recover
For how long?

I’ve been a drunk disrespectful little street punk
Unlock the back of my trunk
You see, you take this bat
And bash my head into the street again
No-one’s around so I keep beating it.

Pull my hair back, look me in the eye
There’s a self-destructive meaning in the bleeding of a guy
It’s the guilt of what reality has given me
Making sense of all mistakes and my stupidity
And when you’re sick you seem to think
You’ve failed eternally.

And that the people you let in are only crumbling
When you’re sick of thinking life in this recovery
When my decision paved the road
That lies in front of me

So to my friends that even call but I don’t call back
I want you deep inside my heart upon a hill
It seems to hide sometimes and run away and wonder
I’m really sick of saying sorry, but I will

Ever carried the weight of another?
For how long?
I walk as far as they need to recover
For how long?

But are we scared to take the ride?
Or dare to look inside?
I’m floating far away (far away)
I’m floating far away (leaving home)
I’m floating far away (so far away)
I’m floating far away

I want to learn to walk with others as an equal
I want to treat the ones who love me with respect
I want to tell the world I’ll give them all a piggyback
And try to take away my negative effect
I want to kiss the girl, I know I’ll never lie again
I want to call my dad and tell him that I care
I want to let my brother know
He saved my life a thousand times
Throughout the years he’s been my friend
Who’s always there.

Ever carried the weight of another?
For how long?

Dragă Moş Crăciun,

Ştii că anul ăsta am fost foarte cuminte. Ştii nu? Ok,ok. Recunosc. Se putea şi mai bine. Ştiu că am cam supărat lume pe la începutul anului (and how I wish I hadn’t) pur şi simplu dintr-o permanentă pasiune a mea pentru “imposibil”, pentru ”de neatins”, pentru provocări, pentru..nou, pentru a-mi demonstra de fiecare dată că “pot” (I want it, I’ll have it), ştiu că nu am fost tocmai inocentă, ştiu că am fost o mică infractoare că am mers cu autobuzul fără bilet şi mai ales pentru că am intrat la corupere de minori (n-aveam de ales, Moşule, crede-mă, tu trebuie să ştii despre ce vorbesc eu aici), ştiu că am obsesiile mele, şi nu pot renunţa la ele oricare ar fi motivele externe (din nou, tu sigur ştii despre ce vorbesc, tu şi înCĂ CÂteva persoane, şi te rog scuză-mi cacofonia inevitabilă, şi ţin să subliniez câteva), ştiu că în loc să mă liniştesc anu’ ăsta şi să mă pun serios pe învăţat am luat-o mai mult pe arătură, dar nu mă plâng, mai ales că sfârşitul anului ăstuia mi-a adus..hmm.. multe chestii..neprevăzute să zic, dar unforgettable.

Ar trebui să fii mândru de mine. Că nu mai sunt cum eram înainte. Nu ţi se pare? Normal, pentru asta trebuie să le mulţumesc celor doi băieţi care au dus la schimbarea mea, unul din cauza căruia şi altul care m-a ajutat, deşi n-o să ştie niciodată, e orgoliul prea mare. “Dar îţi mulţumesc, zău.” Scuze pentru intruziune, Moşule, dar deh dacă m-am hotărât să fac scrisorica privată publică trebuia să existe şi aşa ceva.

Continuând.. De fapt vroiam să îţi zic ce-mi doresc eu de Crăciun. Te întrebi poate “păi bine acum, şi ce naiba mai poţi să-ţi mai doreşti?!”. Eh, parcă nu mă ştii.. I really want those three A’s for Christmas. You know.. the usual obsessions. Adăugând un mare A în ianuarie. Can I get them? May I? May I? Doar ştii că aşa ceva nu găseşti decât în mintea mea. Şi.. nimeni nu ştie chiar totul. It’s easier this way. Doar îţi plac misterele. Prefer să am secretele mele. NUMAI ale mele. In my fantasy you look good entwined In my hair and skin and spit and sweat and spilled red wine You’re my deep secret I’m your pantomime I’ll just move my hands I promise you’ll see what I mean.

E rău, Moşule, să-ţi placă să te joci? Eu nu vreau să cresc (în înălţime nici n-am speranţe, dar nici pretenţii). Ador să mă joc. Şi să ştii că vreau să-mi aduci maşinuţe. Te rog frumos. O să fiu subtilă cu toată lumea, aşa just in case you forget. A! Şi ştii ce mai vreau eu mult de tot? Zăpadă, normal. Pleaseeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee. E urât Crăciunu’ fără zăpadă. Măcar la munte să fie zăpadă, acum de pe 18 pe 22. Să mă simt şi eu bine.

Şi, Moşule, te rog fă ca toată lumea să fie fericită. Mai ales the special people I always think about. Şi te mai rog să fie frumos de Revelion, să ne distrăm.

Să nu mă uiţi da? You had never failed me.

Kisses muah muah x o x o .. ştii tu.. sunt tembelă  :x

P.S. Scuză-mi româno-englezăiala asta, dar e epidemie generală (nu se poate să nu mă afecteze şi pe mine, like duuuh).

Wake me up when December ends..

Inside her tower she feels free from harm,
I’ll lock her up inside safe and warm,
She’ll sleep for winter she’ll sleep for years,
The garden’s overgrown over her tears.

Hide from time,
Hide from time.

Grow the garden year after year,
The roots dug deep she won’t be found down here,
Brambles thorns will keep the boys away,
She needs her sleep. she won’t play today.

Hide from time,
Hide from time.

I’ll keep her heart I’ll keep it in one piece,
I’ll be with her through years and years of sleep,
I’ll make this moment last. I’ll beat time,
I’ll be with her forever.. make her mine.

 

Secret

What’s the secret, right? Welllllll, it’s a secret :P

Totuşi declar BLACK LAB formaţia mea preferată de zilele astea.. toate melodiile sunt..super.. :)

Circus lights e tare :x dar nu prea se găseşte. It’s special. E doar un singur video pe youtube..pe fundalul unui film cu oameni veseli (as in GAY), Latter Days.

Hai că mă duc să mă uit la Cruel Intentions că-mi veni mie aşa chef de filme care nu le-am mai văzut de mult. :x

Something.

Parafrază

Ştefan Mircea (as in my dad)

la ULTIMA ORĂ

Aşteptându-l pe…?
Nu pe Godot, ci pe un alt acrobat
De circ, în zona liberă a salturilor mortale,
Ud cu stropitoarea trapezul plin de talc
Să alunece sentimentele himere
În zona ascunsă clovneriei vizuale.
Publicul aplaudă frenetic zborul în picaj,
Stalul e în picioare,
Dar ah! siguranţa îşi face datoria,
Balerina îl prinde pe acrobat
Fără a da satisfacţie adrenalinei
De a vedea acelaşi salt mortal.
În timp, în altă lume
A cercurilor transpuse
Învinge iubirea de a-l avea aproape
În stalul sufletului personal
Fără să plătească o taxă falsă
Ipocriziei măsurate adimensional.

ULTIMA ORĂ

Ion Minulescu

La Circ…
Un accident banal –
Un acrobat,
Un salt mortal
Şi…
Acrobatul nu s-a mai sculat…

Alămurile din orchestră au tăcut,
Iar clovnii din arenă au ţipat…
Dar publicul din staluri n-a crezut
Că poate fi şi-un accident adevărat
Şi-a fluierat…
Zadarnic –
Mortul n-a mai înviat…

Păcat de el!…
Era un tânăr acrobat frumos,
Cu corpul tatuat de sus şi până jos,
De care publicul se minuna,
Când îl vedea-ndoit ca un inel,
Sau când pe bara fixă se-nvârtea
Ca o morişcă de cafea
Cu balerina lângă el!…

Dar balerina nu-l iubea!…

Povestea lui?
Hm!…
Povestea mea –
A mea,
A ta
Şi-a altora!…

Acelaşi accident de circ, banal…
O zi relâche,
Şi-apoi, la fel,
Cu-aceeaşi balerină lângă el,
Alt acrobat…
Alt salt mortal!…

Aha.

In my fantasy I’m a pantomime
I’ll just move my hands and everyone sees what I mean
Words are too messy
And it’s way past time
To hand in my mouth.

Paint my face white and try to
Reinvent the sea
One wave at a time
Speak without my voice and see the world by candlelight.

I ain’t afraid to let it out
I’m unafraid to take that fall
But I have found beyond all doubt
We say more by saying nothing at all.

In my fantasy no such thing as time
Minutes bleed into days
Avantgarde art
Show me your heresy
And I’ll show you mine.
We only speak in pantomimes on this carpet ride.

I ain’t afraid to let it out
I’m unafraid to take that fall
But I have found beyond all doubt
We say more by saying nothing at all.

In my fantasy you look good entwined
In my hair and skin and spit and sweat and spilled red wine.
You’re my deep secret
I’m your pantomime
I’ll just move my hands
I promise you’ll see what I mean.

just like that

 

 

4 u :x

While doing my homework

I am so high, I can hear heaven.
I am so high, I can hear heaven.
Oh but heaven, no, heaven don’t hear me.

And they say that a hero can save us.
I’m not gonna stand here and wait.
I’ll hold on to the wings of the eagles.
Watch as we all fly away.

Someone told me that love would all save us.
But how can that be?
Look what love gave us.
A world full of killing, and blood-spilling, that
world never came.

And they say that a hero can save us.
I’m not gonna stand here and wait.
I’ll hold on to the wings of the eagles.
Watch as we all fly away.

Now that the world isn’t ending, it’s love that I’m sending to you.
It isn’t the love of a hero, that’s why I fear it won’t do.

Nickelback, da.

Heyyyy!

exact.. :) deci.. nu am cuvinte.. de ce? păi doar aşa..ca fapt divers.. pentru că pot..

cine ştie.. poate că da .. poate că nu..

dar de ce nu? hehe ;))

Bright cold silver moon
Tonight alone in my room
You were here just yesterday..
Slight turn of the head
Eyes down when you said..
‘I guess I need my life to change’
Seems like some things just aren’t the same
What could I say?..

I need a little more luck than a little bit
Cuz every time I get stuck the words won’t fit..
And every time that I try I get tongue tied
I’ll need a little good luck to get me by..

I need a little more help than a little bit
Like the perfect one word no one’s heard yet..
Cuz every time that I try I get tongue tied
I need a little good luck to get me by this time..

I stare up at the stars
I wonder just where you are..
You feel a million miles away
(I wonder just where you are)..
Was it something I said?
Or something I never did?
Or was I always in the way?
Could someone tell me what to say to just make you stay?

I need a little more luck than a little bit
Cuz every time I get stuck the words won’t fit
And every time that I try I get tongue tied
I need a little good luck to get me by

I need a little more help than a little bit
Like the perfect one word no one’s heard yet
Cuz every time that I try I get tongue tied
I need a little good luck to get me by this time

I know it feels like the end
Don’t want to be here again,,
And we could help each other off the ground so we never fall down again
What it takes I don’t care
We’re gonna make it I swear..
And we could help each other off the ground so we never fall down again..
Again…

:x:x:x:x

Pentru Sabina. Nu ştiu..Aşa-mi veni mie.

I am here to tell you we can never meet again..
Simple really, isn’t it, a word or two and then..
A lifetime of not knowing where or how or why or when..
You think of me or speak of me or wonder what befell
The someone you once loved so long ago so well..

Never wonder what I’ll feel as living shuffles by..
You don’t have to ask me and I need not reply.
Every moment of my life from now until I die
I will think or dream of you and fail to understand
How a perfect love can be confounded out of hand..

Is it written in the stars?
Are we paying for some crime?
Is that all that we are good for..
Just a stretch of mortal time?

Is this God’s experiment?
In which we have no say..
In which we’re given paradise
But only for a day…

Nothing can be altered, there is nothing to decide
No escape, no change of heart, no anyplace to hide..
You are all I’ll ever want, but this I am denied
Sometimes in my darkest thoughts, I wish I’d never learned
What it is to be in love and have that love returned…

Is it written in the stars?
Are we paying for some crime?
Is that all that we are good for..
Just a stretch of mortal time?

Is this God’s experiment?
In which we have no say..
In which we’re given paradise
But only for a day..

fiţe..nopţi nedormite..fum de ţigară..negru amar..

Pentru că mă apucă des..

Ascult o melodie care începu să-mi placă :D şi-mi vine să cânt şi să dansez \:D/, da’ nu zic care. Şi nu face parte din astea care urmează. Astea sunt doar aşa.. de shufletzel :x

If I had eyes in the back of my head.. I would have told you that you looked good as I walked away..

“Oamenii spun..că ce e normal e bine.. de aia ar fi normal..să nu-mi pese de tine.. dar nu pot..îmi ieşi în cale..ochii mei te văd..ce vină am.. că eşti aşa frumoasă?…ce vină am că treci pe drumul meu spre casă? iar în plus..sunt norme care nu-mi dau voie să te opresc..şi să-ţi vorbesc..să-ţi destăinuiesc..cât te doresc..

A mai trecut un an..înc-o primăvară..n-am reuşit să-ncalc vreo normă socială..te-am văzut..astăzi te-am revăzut..nu te-ai schimbat..arăţi chiar mai bine..nu m-am schimbat deloc..doar ceva din mine te vrea..peste putinţa mea..nu mă pot desprinde de imaginea ta..privirea ta..dorinţa mea..

Anii trec..primăveri se duc..e normal…nu-i bine..nu se ştie dacă o să apuc să vorbesc..să petrec..cu tine.. să-ţi vorbesc e greu..dar pot să cânt…e normal…e normal…e bine.. iată-mi purtătorul de cuvânt: cântec pentru tine…”

:)

Simţi?

Edvin Marton

Nimic

Robert Frost – The road not taken

Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;

Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim,
Because it was grassy and wanted wear;
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,

And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I kept the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way,
I doubted if I should ever come back.

I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I–
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.

…

doar aşa..ca fapt divers.. :)

Astenie

“Şi spune-mi de ce-i toamnă… Şi frunza de ce pică…”

в жизни не все так просто :)

Însă lumea s-a schimbat. Şi azi se vând numai pe bani, şi vise şi iubiri şi suflete şi ani…

Închid uşa, sting lumina, trag oblonul şi încui
Magazinul meu de vise nu mai vinde nimănui…

 
Plouă… calm, monoton. Merg grăbit. Fără să ştiu unde anume. Pe partea dreaptă, pe stradă, maşinile trec şi se duc departe. Iar pe partea stângă, vitrine colorate, luminate. Trec aiurea, uitându-mă din când în când la produsele ce zac fără să le desluşesc prea bine formele, în graba pasului meu.

O vitrină îmi atrage atenţia. Văd lucruri cunoscute. Nu le disting imediat. E o lumină ciudată asupra lor. Mă apropii şi văd că în vitrină, ordonate şi aranjate cu gust, stau visele mele. De vânzare. Cineva le împarte tuturor, pe destul de mulţi bani. Visele mele despre tine costă mult… Mă cuprinde o stare ciudată. Să le cumpăr eu… să le răscumpăr. Încă am nevoie de ele. Cine, fără voia mea, le vindea oare? Cine le cunoaşte atât de bine încât să le poată cuprinde şi defini, cine le poate pune un preţ? Vreau să intru în magazin. E închis. Magazinul de vise e închis. Şi visele mele sunt închise de cine ştie câtă vreme acolo. Nu e de mirare că am împrumutat visul ăsta ciudat, cu ploaie şi străzi, cu vitrine multicolore.

Mă trezesc şi privesc ceasul: 6.30. Oare la ce oră se deschide?

Korean

Shoes

Part I

Part 2

White lie

Part 1

 Part 2

Part 3

I miss you

ceva mai vechi..dar actual :)

câteodată mi-ar plăcea…câteodată aş vrea.. dar câteodată îmi vine să las naiba totul şi să nu mai fac nimic, doar să aştept.

farewell summer

“Îmi botez nehotărârea cu numele înşelător de spontaneitate”.

Retrospectiva verii ( =)) )

A început cam aiurea vara pentru mine din motive personale.. de “corazon”, care nu merită relatate, doar menţionate, aşa doar pentru că eu nu uit nimic. “Mi s-a părut că te aud..dar am uitat radio-ul deschis..poate-s uituc..poate sunt surd..sau poate-un dor de tine m-a cuprins..”. În afară de asta, vara asta a fost pur şi simplu inefabilă. Pot să spun că mi-am făcut damblaua (pe cinstea mea).

Mai pe scurt.

M-am distrat. Am descoperit şi am învăţat multe chestii. Şi am făcut destule.

“If everyone cared and nobody cried.. if everyone loved and nobody lied.. if everyone shared and swallowed their pride.. then we’d see the day when nobody died : ) “

Păăăăăi… am început o carte prin iunie şi n-am terminat-o nici acum. Atât de “ocupată” am fost. Adică nu m-am plictisit.

Mi-am dat seama că sunt puţin impulsivă şi mi se întâmplă să fac sau să zic unele lucruri pe care să le regret imediat, dar pe cuvântul meu de cercetaş că dup-aia îmi cer scuze (decât deloc, tot e bine). Încerc să remediez asta pe cât posibil.

“Şi acum mă pierzi în urma ta.. pe străzi albastre…”

M-am săturat de bere, bere şi iar bere.

Am văzut cum e să pierzi prieteni buni. Să nu mai vorbeşti cu ei luni de zile. Să devină simple cunoştinţe. Dar mai ales ce aiurea e să te crezi prieten cu anumite persoane care te caută doar la nevoie, pentru ca mai apoi să uite că exişti. Aiurea e şi să ştii să asculţi pe toată lumea, să dai sfaturi, să consolezi, iar când vrei să povesteşti, când vrei să te asculte cineva să nu găseşti pe nimeni.

Pe de-o parte am întărit prietenii vechi. Din copilărie. Tot cei mai vechi prieteni rămân cei mai tari, chiar dacă sunt şi vor fi în diferite părţi ale ţării. Vara asta a fost super datorită lor. Şi a unor amici pe care poţi conta când vrei să ieşi undeva să te distrezi.

Prietenii mei necuvântători:

Nu cred că am menţionat că m-am schimbat. Mult. Muuult. Sunt mai ţăcănită. =))

“Te-aş înţelege din priviri.. chiar de mi-ai spune poveşti.. şi ar ploua şi ar ninge cu tot ce îţi doreşti.. de n-aş avea amintiri.. m-aş bucura să mă iubeşti..cât ţine al vieţii fuior.. ţi-aş construi o casă albă cu pridvor..de-aş ştii măcar cine eşti…de-aş ştii măcar cine eşti…”

A trecut prea repede vacanţa.

Am văzut ce poate face un simplu “mulţumesc” sau “bună ziua” (în orice limbă ar fi). La fel şi un zâmbet. Şi cât de nasol e să nu existe comunicare. În orice fel de relaţie. “too much talk and no communication”.

Mi-am împlinit toate dorinţele de vară şi mi-am făcut toate poftele.

Să nu uit de zilele super tari din Straja, care ocupă un loc important în vacanţa asta, pentru că am învăţat multeeeee.

M-am îndrăgostit de electro-tek. Aşa ca fapt divers. De muzica şi dansul în acest stil.

Altceva nu mai spun, că sunt lucruri care le păstrez pentru mine. NUMAI pentru mine. Şi cei care au luat parte la ele =)) . Shhht.

“Comatose.. I’ll never wake up without an overdose..of you.”

Dacă îmi amintesc ceva, revin. Sunt prea distrată acum. Din diverse motive.

Changes

pur şi simplu..

Some try to hand me money..they don’t understand..i’m not broke..i’m just a broken-hearted man.. x:

vulnerable..

Nu mă provoca…

Ca orice basm începe cu “A fost odată…”

Mai vorbim..

Ne auzim..

Mi-a părut bine..

I like ur eyes..they’re beautiful..

Ce mai faci?

Long time no see..

Ţi-am zis că-mi place părul tău?

Will you be there?

Can I run.. to you?

Am mâncat prea multe bomboane, jeleuri & co şi mi-e rău.. bleah.. (se vede)

“Sinceră să fiu..şi eu te-aş mai iubi din când în când..”… aceeaşi veche placă zgâriată “te iubesc te iubesc te iubesc.. înc-o dată..te iubesc te iubesc te iubesc ..înc-o dată..te iubesc te iubesc te iubesc .. ultima dată… te urăsc te urăsc te urăsc…aceleaşi replici..acelaşi te iubesc..acelaşi mi-e dor de tine te doresc… “

Ţi-am mai spus… ţi-am mai spus..

Pe bune acum.. când mă apucă mă apucă… trebuia să plec undeva.. şi n-am mai plecat.. şi încep să mă obişnuiesc prea mult cu aerul ăsta şi oamenii ăştia nebuni.. trebuie schimbat ceva.. şi ştiu şi ce.. şi cum.. şi de ce.. hehe.. pentru că m-am săturat…sincer.. m-am săturat..de mine..şi de voi… de tine..şi de noi…de noi….noi amândoi.. :).. Vorbărie multă şi degeaba :))))

N-am chef azi de nimic.. decât de muzică… x: Să ştii că nu te suport.. Dacă te-aş vedea acum..te-aş lua în braţe şi te-aş ţine strâns.. am avut un vis ciudat aseară.. am visat pe cineva.. necunoscut.. da pe bune dacă nu era frumos.. o să plec în cercetare.. să-l găsesc.. :)))))

Serios acum.. răi mai sunteţi.. răi.. şi nu e de bine.. că sunt supărată acum..şi tristă.. şi nu mai funcţionez la capacitate maximă… hai pa !

Reason

Scrisoare către Făt-Frumos

Am crezut că într-o zi buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez… vroiam să-ţi revăd calul alb.. mi-ai promis că-l voi călări cândva.. şi acum când în sfârşit aş fi putut… ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini…trebuia să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume..

Nimeni nu mai vrea să lupte, Făt-Frumos… oamenii n-au timp să fie viteji.. unii spun că viaţa e o luptă.. dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut.. mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt-Frumos…dar nimeni nu mai foloseşte cuvântul ăsta.. nici în reclame nu l-am auzit..foarte rar prin filme..dar mereu apare unul care spune că eşti prost dacă ai onoare…

Ai plecat..şi nu m-ai lămurit…

În fiecare seară ajungem în acelaşi loc, Făt-Frumos..nişte case mici.. iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău.. mi-ai spus că nu pot să stau mult.. venea zmeul şi trebuia să vă luptaţi.. şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri..cei singuri intră în casă.. aruncă nişte chei pe masă.. se duc la frigider, scot o sticlă, beau şi privesc în gol.. apoi se trezesc ca din vis.. se duc în altă cameră, se aşează pe canapea şi dau drumul la televizor.. în fiecare seară mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, în aceleaşi case mici, Făt-Frumos…

Am fi putut fi singuri, Făt-Frumos… mi-ai promis că n-o să dormim două nopţi în acelaşi loc, Făt-Frumos.. că o să zburăm peste munţi călare pe caii noştri albi şi o să călătorim în acelaşi timp cu stelele şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta.. m-am gândit că n-o să pot zbura, Făt-Frumos.. dar eram sigur că voi călători.. şi luminiţe sunt peste tot, Făt-Frumos.. asta mă doare.. nici măcar n-ar fi trebuit să le căutăm.. e mult mai simplu decât pe vremea ta şi tu nu eşti aici..

Spuneai să înconjurăm pământul..şi să răspândim binele în lume.. dar nu mi-ai spus niciodată ce înseamnă binele.. N-ai apucat…

De ce m-ai lăsat, Făt-Frumos? De ce..? M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de maşini… nu ştiu drumul spre castel şi acasă doare.. De ce m-ai trădat, Făt-Frumos? De ce? Treci încoace să lupţi..să mă ajuţi să câştig… nu mai ştiu să iubesc.. fără tine mi-e frig…

Ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu binele? Mă enervezi, Făt-Frumos, că eşti iresponsabil!.. m-ai lăsat cu ochii-n soare.. vreau să fac tot ce făceai tu.. şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt-Frumos.. şi să-i învăţ şi pe alţii.. prietenii trebuia să mă ajute.. nu, Făt-Frumos?.. trebuia să plecăm împreună la drum.. trebuia să ştiu să-i aleg..nu, Făt-Frumos? … ei bine, află că sunt singur!..

De ce ai plecat, Făt-Frumos? De ce…? M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de maşini… nu ştiu drumul spre castel şi acasă doare..

Sunt singur..şi tu nu eşti aici!… Sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd miercurea la mall şi care cântă cântece despre bere..şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine…îmi spun doar că au cunoscut-o pe Ileana Cosânzeana..că de tine nu-şi aduc aminte.. şi râd, Făt-Frumos.. râd de tine.. râd de mine..

Trebuia să fii aici, laşule.. să ne înveţi să luptăm…să ne înveţi despre onoare şi prietenie…să ne spui despre sacrificiu..trebuia să rămâi aici să ne aperi, Făt-Frumos.. pentru că eu n-o pot face în locul tău..că nu m-ai învăţat, Făt-Frumos… Ai plecat ca un laş, Făt-Frumos.. şi nu ne-ai învăţat nimic..

Ai fi putut măcar să-mi spui cum ai făcut s-o iubeşti doar pe ea, Făt-Frumos.. pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult.. cum ai reuşit să iubeşti o singură fată?..

Te urăsc, Făt-Frumos!.. Te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume..tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine.. Şi tu nu eşti nicăieri, Făt-Frumos.. şi nici zmeul nu mai e printre noi.. aşa aş fi fost sigur c-ai existat… Ai plecat, Făt-Frumos, şi-ai luat cu tine şi binele..şi răul…

Te urăsc, Făt-Frumos… Te urăsc….

VAMA

:x :X :x

Old stuff….

Dragostea ucide…
proză [ ]
IN MEMORIAM C.T.

- – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – - – -
de Iulia Laura Stefan [juliutza ]

2006-03-04  

O zi ca oricare alta… o zi frumoasă sau o zi mohorâtă… dar totuşi o zi care devine specială… o zi ce rămâne întipărită şi se repetă la nesfârşit în mintea ta… o zi de care vrei să-ţi aminteşti mereu… ziua când o întâlneşti pe EA… cum recunoşti că EA e? simplu… nimic deosebit nu se întâmplă cu tine în ziua aceea… e o zi normală, îţi desfăşori activităţile zilnice şi nu aştepţi nimic interesant să se întâmple… dar iată că apare EA… o zăreşti… o urmăreşti… o studiezi… încerci să afli cât mai multe despre EA… nici nu-ţi dai seama când şi cum, dar te trezeşti că EA e primul lucru la care te gândeşti dimineaţa… e primul lucru la care te gândeşti înainte să adormi… o visezi nopţi întregi… o vrei… o doreşti… inima-ţi bate tare când auzi de EA, când o vezi… şi când şi EA simte acelaşi lucru, fericirea e completă… şi vă apropiaţi unul de altul, amândoi simţind emoţia unui început… emoţia unei iubiri… e ceva de neexplicat… e ceva ce nu se aude, nu se vede, nu se miroase, nu se gustă… ceva ce nu se pipăie, dar se simte… nu mai contează nimeni şi nimic în afară de TU şi EA… acum trăieşti pentru EA… trăieşti pentru faptul că face ce altcineva nu poate… te duce departe pe nori… te atrage într-o lume unde exişti numai TU cu EA… un munte pe care n-ai vrea să-l cobori niciodată… EA e TOTUL şi e bine aşa… te simţi protejat… ai pe cineva alături cu care ai putea face orice şi care nu te-ar judeca pentru ceea ce eşti… care place felul tău de a fi… care nu te-ar schimba pentru nimic în lume, că îi place de tine aşa cum eşti… fiecare munte, până să ajungi în vârf, e plin de obstacole, de stânci abrupte şi atunci urci şi cobori… urci şi cazi iar… atunci te ridici şi o iei de la capăt… dar ce se întâmplă dacă nu reuşeşti să atingi vârful? ce se întâmplă atunci când drumul te duce adânc într-o pădure întunecată şi te întorci spre stânga şi spre dreapta, într-un pasaj hipnotic şi nu ştii ce drum să apuci sau când avalanşa te prinde în calea ei şi nu mai ai scăpare?… atunci când EA, căreia îi dăruisei TOTUL, pentru care ai fi făcut orice, căreia i-ai dăruit încredere absolută şi iubire necondiţionată, acum îţi întoarce spatele… nu mai e ca la început… şi încep să te macine întrebările „Ce-am făcut? Cu ce-am greşit?”… încerci să găseşti un vinovat, simţi nevoia de a da vina pe cineva… te porţi nebuneşte… gânduri de răzbunare îţi străbat mintea… încercările de a o readuce la tine sunt zadarnice… nu mai vrei nimic… ai pierdut unicul lucru pentru care credeai că merită să trăieşti… începi să ai insomnii, îţi piere pofta de mâncare… te interiorizezi… şi refuzi orice tip de comunicare… nimeni şi nimic nu te pot aduce pe calea cea bună… doar TU… dar nu poţi… flash-uri cu TU şi EA, cu ce aţi fost odată îţi bântuie visele… amintirile parcă nu se mai îndepărtează… trecutul te macină uşor-uşor… dragostea pentru EA te ucide încet-încet… o iubeşti prea mult… a o uita pe cea pe care ai venerat-o atâta timp e ceva mult mai mult decât greu… e ceva ce depăşeşte limitele imposibilului… încerci s-o uiţi, dar amintirile sunt mult prea vii… tot ce e în jurul tău îţi aminteşte de EA, de VOI… dar nimic nu va mai fi la fel… gânduri negre te cuprind şi viaţa pare că te împinge în ghearele morţii… şi încerci să te împotriveşti… încerci s-o uiţi, încerci din toate puterile… dar în final toate încercările par zadarnice… voinţa nu este suficient de puternică, iar iubirea pentru EA este nemărginită, inegalabilă… iar umbra morţii profită de ocazie, dându-ţi tarcoale, îţi bântuie nopţile… te chinuie… te distruge încetul cu încetul… şi te laşi liber… îţi doreşti şi tu să pleci… să laşi în urmă o lume mult prea indiferentă… EA era TOTUL… ai uitat mamă, tată, fraţi, unchi, veri, prieteni… TOT… ai vrut s-o ai pe EA… era singurul lucru pentru care luptai… dar acum îţi doreşti să dispari… să nu mai ştii de nimeni şi nimic… îţi grăbeşti agonia care treptat te trimite în braţele morţii… şi nu mai poţi face nimic… s-a sfârşit… dar de EA mereu îţi vei aminti… şi mereu te va măcina gândul că undeva în lume era perechea ta… era cineva care poate se gândea la tine… cineva care ţi-era menit… dar ai lăsat în urmă…

eterna vama veche..

progresăm şi uităm să fim fericiţi, îngropăm bucurii într-o mare de biţi.. nu te mai poţi ascunde, eşti mult prea conectat. nu mai poţi să fi singur, eşti identificat. nu mai poţi să refuzi, nu te lasă să crezi. te invaţă să îţi cauţi iubirea pe net. viaţa este viteză. nu mai poţi să te opreşti. te strivesc cei din urmă dacă încetineşti.

cineva să oprească invazia de biţi..cineva să ne facă din nou fericiţi..

fericire-i când iarba apare..

fericire-i când raza de soare

intră în cort şi-ţi mângâie faţa

aerul sărat…

fericire-i o sticlă de vin..

fericire e cerul senin..

într-o zi în care ai hotărât

să alergi pe câmp..

fericire-i când puiul de om

vrea in braţe şi moare de somn

fericire-i când frunzele cad

la un picnic în parc..

fericire-i când îţi aminteşti

cât de fericit eşti când iubeşti…

fericire-i când dormi tu la ea

chiar pe canapea..

fericire e când tatăl tău

te invită la el în birou

şi deschide o sticlă de bere

prima bere din viaţa ta.

fericiţi…fericiţi…

Fapt divers (sau nu)

Am citit ceva interesant. Bun de împărtăşit.

“Nu am fost prea convins, până acum, că expunerea îndelungată la soare are şi alte efecte în afara bronzului şi, în mod fatal, a câte unei frumuseţi de comoţie cerebrală sau de infarct. M-am convins însă că soarele prosteşte şi nu e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla.

Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să vedem că au de suferit, în sensul distorsionării, caracterele. Că îngăduinţa dispare. Că încolţeşte violenţa şi se manifestă din plin. Că apare şmecheria, gândul necurat, minciuna, zgârcenia, parşivismul, arivismul, lupta pentru a-l înfunda pe cel care “n-are cum să fie nepătat”.

Mor ambiţii nobile, se plafonează sau se abandonează idei remarcabile în lipsa oricărei perspective de a fi vreodată puse în practică. Orice trăire specific umană este considerată slăbiciune şi este bagatelizată, luată în derâdere, de parcă dragostea, entuziasmul, dăruirea, ataşamentul, onoarea, fair-play-ul, onestitatea, păstrarea cuvântului dat, simţul datoriei, generozitatea, sunt noţiuni “expirate”.

I. DEACONU, redactor şef la un ziar care nu vreau să-l menţionez.

A perfect day

Azi m-am simţit foarte bine alături de nişte voluntari francezi, marocani, un brazilian şi dacă ratez vreo naţionalitate a vreunuia dintre ei să mă scuzaţi, dar erau muuulţi.

Mă dor picioarele. Mor de somn. Obosită. Dar a meritat. Super oamenii. Peste 20 de ani. Sociabili şi drăguţi.

Mi-au promis că se întorc la mine în vizită. Tare.

Amintire de la unul dintre ei, completată de altul ( ştiu eu :)) ).  Adorabil.

Doar aşa..ca fapt divers..de plăcere x)

Amintiri

Gândăcelul

E atâta lumină, de unde vine? te-ntreb,
Căci doar ea e cu tine, iar luna s-a pitit după un nor.
E atâta căldură, de unde vine? te-ntreb,
Căci eşti doar în tricou, iar vântul bate nebun…

Ia-o de mână, citeşte-i în stele
Minte-o că e cea mai frumoasă
Cheam-o mai aproape, lângă pieptul tău
Să simtă şi ea galopul inimii tale …
Sărută-i gândacul de pe deget,
Scoate-i din păr firul de iarbă,
Ea îţi va zâmbi, şi-şi va aminti..
În iarbă…

Ce mireasmă e-n aer, de unde vine ? te-ntrebi
Când uşor îţi acoperi chipul tău
Cu părul ei de catifea..
Şi când ea se ridică, auzi un cântec…
Şi te înfiori, căci este cântecul ei….

Maria Magdalena Dănăilă – Salut cordial

Noaptea a trecut ca o-ntristare de temut
Zorii au venit ca un zâmbet nerostit
Ruptă din tristeţe lacrima s-a spulberat
Focul l-am supus ca pe-un legământ nespus, dar
Azi te-am revăzut ca pe un vis de necrezut
M-am reoglindit în tine
Şi mi-a fost un pic ruşine
O lacrimă-n ochi a sclipit când ne-am salutat zâmbind.

Ce mai faci ? Mersi, bine
Cred că mi-a fost dor de tine
Nu ne-am mai plimbat pe sub castani
De vre-o sută şi ceva de ani

Sângeră-n cuvânt nepăsarea ta de vânt
Iar sufletul îmi arde şi se scurge în pământ
N-aş putea acum să spulber amintiri de scrum.
Cum de poţi zâmbi şi în ochi mă poţi privi
Vorbe nu găsim şi ochi în ochi ne tot privim
Dar cum să-ţi spun că niciodată
N-oi fi de tine vindecată
Fără mine unde pleci nu ştiu
Dar îţi simt sufletul pustiu.


Nu e vina mea că îmi răsună în cap. E "vina" lor. 
A celor din Straja. Mai ales a Teonei *hugs*.
Am întinerit cu 3 ani. Hehe. (cine ştie cunoaşte =)) )

Been there..done that

Cea mai tare perioadă din viaţa mea (de până acum) – Tabăra Viaţa, Straja 27 iulie – 1 august 2008

Mulţumesc prietenilor pentru asta – Anca, Gratzi, Dana, Erica, Harry, Radu, Andrei, Traian, Ionuţ, Cătălin, Cristina, Irina, Cristinuţa, Andru, Teona (protejata mea din tabără) şi restul lumii de acolo (toţi nişte drăguţi şi foaaaaaaaaaarte sociabili şi lipicioşi).

Super tare.

Fără cuvinte. Amintirile contează.

Pentru poze speciale, informaţii la nr. 072******* . Hehe.

Dear Mr. Stranger, listen to this letter I wrote

“They say money is the root of all evil
But I think it’s people

I can’t forgive, I can’t forget and I can’t let it go
`Cause time changes
And love changes
Best friends become strangers…“

Project Wyze

Chiar că “WYZE” (wise).

Ţi-aş spune ceva

Mi-e frig. Aşa..ca fapt divers. 

Sunt şi eu la munte, raiul pe pământ pentru mine. Departe de înăbuşeala de acasă. Departe de baruri. Departe de calculatoru’ meu. Departe de prostii. Departe de tine. Departe de voi.

Plouă. Aşa..ca fapt divers.

Plouă şi n-am somn. Plouă şi pe mine mă apucă (bâzdâcii). Plouă şi mă gândesc. La ce? La multe..mulţi. Prostii.

Tot mi-e frig. Da’ mi-e chiar lene să închid geamul. A. e în sufragerie. Doarme. Eu nu. Mi-ar plăcea să.. Dar mai bine nu. Prostii.

Nu mai plouă. Da’ e frig. Răcoare. “Cere şi ţi se va da”. Am cerut şi mi s-a dat. Mersi, Doamne. Super. Doar că la aer curat de munte mă refeream la PUŢINĂ răcoare. Altfel plecam la Polul Nord dacă vroiam să mă congelez. Exagerez, ca de obicei. Prostii.

Mi-e somn. Adică nu mi-e somn. Ba îmi e. Da’ parcă nu m-aş culca. Aştept ceva şi sunt sigură că nu nemurirea sufletului. Poate.. Da’ mai bine nu. Aberez. Prostii.

Mă duc să dorm. Don’t worry, be happy. Sau pur şi simplu careless. Prostii.

zzZZZzzzzZZZZzzzZZ

“Aş vrea să mă aştepte şi pe mine cineva”

Am citit mai demult o carte de Anna Gavalda, “Aş vrea să mă aştepte şi pe mine cineva”, şi trebuie să recunosc că unele capitole au fost plictisitoare, banale, dar unul mi-a atras atenţia. Mi-a plăcut pur şi simplu.

*later edit – Nu e lung. Pare lung pentru cei care nu citesc. Dar merită. Zic eu. Dar ce-oi fi şi eu. Oricum, am citit-o într-un sfert de oră. Puţin. Foarte puţin. Extrem de mult pentru oamenii “ocupaţi”. Totul e doar o chestiune de timp (ca şi în cartea asta). Toate trec.

ANI ŞI ANI DE ZILE

Ani şi ani de zile am crezut că această femeie era în afara vieţii mele, poate nu foarte departe, dar, în orice caz, în afara ei. Că nu mai trăia, că totuşi nu fusese chiar aşa de frumoasă, că aparţine trecutului. Trecutul în care eram tânăr şi romantic, când credeam că dragostea durează veşnic şi că nu există nimic mai presus de dragostea mea pentru această femeie. Numai tâmpenii.

Aveam douăzeci şi şase de ani şi mă aflam pe peronul gării. Nu înţelegeam de ce plânge atâta. O strângeam în braţe şi-mi cufundam faţa în părul ei. Credeam că e nefericită fiindcă plecam şi pentru că puteam să-i văd durerea cruntă. Iar apoi peste câteva săptămâni, după ce-mi călcasem ca un mizerabil peste orice orgoliu la telefon sau gemând prin scrisori prea lungi, am ajuns în sfârşit să înţeleg. Că în ziua aceea era atât de zdrobită fiindcă ştia că îmi vedea chipul pentru ultima oară, că plângea după mine, cel pierdut pentru totdeauna.

 

Luni de zile mă loveam peste tot. Nu eram atent la nimic şi mă loveam peste tot. Cu cât mă durea mai tare, cu atât mai mult mă loveam. Eram pe atunci un ratat de toată frumuseţea: zilele acelea goale în care continuam să mă mint. Trezindu-mă lucrând până la îndobitocire, mâncând te miri ce, bând bere cu colegii şi continuând să mă prăpădesc de râs împreună cu fraţii mei atunci când cel mai mic bobârnac de la cel mai firav dintre ei putea să-mi spargă nasul. Dar mă înşel. Aici nu e vorba de bărbăţie, ci de prostie curată: tot mai speram să se întoarcă. Şi speram din toată inima.

Dar nu fusesem în stare să prevăd nimic, iar inima mea se frânsese definitiv pe un peron de gară, într-o seară de duminică. Iar pentru că nu mă mai puteam schimba, mă izbeam de toţi şi de toate. Anii care au urmat n-au avut niciun efect. În unele zile mă surprindeam gândindu-mă:

- Ia te uită… Ce ciudat… Cred că ieri nu m-am gândit la ea…

Şi în loc să mă felicit pentru asta, mă intrebam cum oare fusese posibil aşa ceva, cum reuşisem să trăiesc o zi întreagă fără să mă gândesc la ea. Mă obseda mai ales numele ei. Şi două, trei imagini cu ea, foarte limpezi. Întotdeauna aceleaşi. E adevărat. În fiecare dimineaţă m-am dat jos din pat, am mâncat, m-am spălat, mi-am tras nişte haine pe mine şi am lucrat. Am văzut uneori corpul gol al unor fete. Uneori, dar fără nicio plăcere. Emoţii: zero.

 

Dar, în sfârşit, cu toate astea, am avut şi eu şansa mea. Tocmai când începuse să nu-mi mai pese. O altă femeie m-a întâlnit. O femeie total diferită s-a îndrăgostit de mine, o femeie cu un alt fel de nume, care se hotărâse să facă din mine un bărbat împlinit. Fără să mai ţină seama de părerea mea, mi-a redat pofta de viaţă şi s-a căsătorit cu mine la mai puţin de un an de la primul nostru sărut într-un ascensor, în timpul unui congres. O femeie nesperată. Trebuie spus însă că mi-era tare frică. Nu mai doream nimic şi cred că adeseori am rănit-o. Îi mângâiam pântecele şi mintea mea o lua razna. Îi ridicam părul, dar căutam de fapt un alt parfum. Nu mi-a spus niciodată nimic. Ştia că viaţa mea de fantomă n-o să ţină prea mult. Din cauza râsului ei, din cauza pielii ei şi din cauza acestei explozii de iubire elementară şi dezinteresată pe care mi-o dăruia. Avea dreptate. Viaţa mea de umbră m-a lasat să trăiesc fericit.

În clipa asta e în camera de alături. Doarme.

Pe plan profesional am reuşit mai bine decat mi-aş fi imaginat. Trebuie să mărturisesc că seriozitatea mi-a fost răsplătita, că am fost în locul potrivit la momentul potrivit, că am ştiut să iau anumite decizii, că… Nu mai ştiu. În orice caz, văd bine în ochii pe cât de uimiţi, pe atât de bănuitori ai vechilor mei colegi că totul îi nedumereşte la mine: o femeie frumoasă, o carte de vizită onorabilă şi cămăşile croite pe măsură…faţă de atât de puţinele posibilităţi de la început. Asta lasă perplex pe oricine. Pe vremea aceea eram mai ales genul care nu se gândea decât la fete sau, mă rog, doar la această fată, cel care scria scrisori în timpul cursurilor de magistratură şi care nu se uita nici la funduri, nici la ţâţe, nici la nimic pe terase sau în cafenele. Cel care lua primul tren către Paris în fiecare vineri şi care se întorcea cu ochii încercănaţi luni dimineaţa, blestemând distanţele şi zelul controlorilor. Fiindcă o iubeam, îmi neglijam studiile şi cum, până la urmă, am dat-o în bară cu şcoala, după mai multe ezitări, m-a părăsit. Trebuia să se gândească totuşi că viitorul era prea.. nesigur cu un tip ca mine. Însă azi când îmi citesc conturile din bancă, văd bine că viaţa e ca o farsă caraghioasă.

Deci am trăit ca şi cum nimic nu era în neregulă. Ni se întâmpla să vorbim între noi, eu cu nevastă-mea sau cu prietenii, zâmbind, desigur, despre anii de studii, de filme, de cărţile care ne formaseră, de iubirile noastre din tinereţe, de chipurile pe care nu le-am observat în drumurile noastre şi de cele pe care ni le aminteam întâmplător. De preţul cafelei şi de tot felul de asemenea nostalgii… Această parte a vieţii noastre pusă-n cui. Iar lucrurile astea nu m-au întristat niciodată. O, nu. Mi-aduc aminte că într-un timp treceam zilnic prin faţa unui panou care arăta numele oraşului în care ştiam că stătea ea şi numărul de kilometri până acolo. În fiecare dimineaţă, când mă duceam la birou şi-n fiecare seară când mă întorceam de acolo, aruncam o privire la acel panou. Doar o privire, atâta tot. Niciodată nu m-am uitat la el cu atenţie. Mi-a trecut prin cap să fac asta, dar numai ideea de a-mi îndrepta spre el lumina farurilor era ca şi cum aş fi scuipat-o pe nevastă-mea. Îi mai aruncam totuşi câte o privire, e adevărat. Şi pe urmă mi-am schimbat serviciul. Gata şi cu panoul.

Dar întotdeauna au existat şi alte motive, alte pretexte. Întotdeauna. De câte ori nu m-am întors din drum, cu inima cât un purice, fiindcă am crezut că zăresc ceva dintr-o silueta care… sau o voce pe care… sau un păr ca al… ? De câte ori?

Credeam că nu mă mai gandeam la asta şi-mi ajungea să fiu o clipă singur într-un loc oarecum liniştit pentru ca figura ei să-mi reapară în minte. Într-o zi, la terasa unui restaurant, cam acum şase luni, pe când clientul cu care ma întâlneam nu mai venea, m-am dus s-o caut printre amintiri. Mi-am desfăcut gulerul şi l-am trimis pe chelner să-mi cumpere un pachet de ţigari. Ţigări tari şi înţepătoare, din care fumam atunci. Mi-am întins picioarele şi nu l-am lăsat să strângă masa. Am comandat un vin bun, un Gruaud-Larose parcă… şi în timp ce fumam, cu ochii pe jumătate închişi, bucurându-ma de o rază subţire de soare, o priveam apropiindu-se. O priveam iară şi iară. Nu încetam să mă gândesc la ea şi la ce făceam când eram împreună şi când dormeam în acelaşi pat.

Niciodată nu m-am întrebat daca o voi iubi întotdeauna sau care erau exact sentimentele mele în privinţa ei. N-ar fi folosit la nimic. Dar îmi plăcea s-o regăsesc la capătul unui moment de singurătate. Şi trebuie să spun asta, pentru că ăsta e adevărul. Din fericire pentru mine însă, viaţa nu-mi lasă prea multe momente de singurătate. Ca să se întâmple asta ar fi trebuit ca un client dezamăgit să uite de mine cu desăvârşire sau să fiu singur peste noapte în maşina mea, uşurat de orice grijă, pentru a ajunge cumva la starea aceea. Adică aproape niciodată.

Şi chiar dacă voiam să mă las stăpânit de melancolii, de nostalgie, dacă încercam să fac puţin pe glumeţul încercând să-i găsesc numărul de telefon prin minitel sau printr-o altă şmecherie de genul ăsta, ştiu acum că era totul exclus pentru că, de câţiva ani încoace, am împotriva acestui gest cele mai eficiente scuturi de protecţie: copiii mei. Sunt nebun după ei. Am trei, fata cea mare, Marie, de şapte ani, cealaltă, Josephine, care o să facă în curând patru ani şi Yvan, ultimul care n-are nici doi ani. De altfel, eu am fost acela care a rugat-o pe soţia mea cu cerul şi pământul să mi-l mai facă şi pe al treilea. Hai.. îi spuneam, mai fă-mi un copil. Aşa că nu s-a mai împotrivit pentru mult timp şi, de-ar fi chiar şi numai pentru asta, ştiu bine că e singura mea prietenă şi că niciodată n-o să plec de lângă ea. Chiar dacă uneori îmi dă târcoale o umbră încăpăţânată. Copiii mei sunt cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. O veche poveste de iubire nu înseamnă nimic în comparaţie cu asta. Absolut nimic.

Iată cu aproximaţie care a fost viaţa mea de până acum, adică până săptămâna trecută când şi-a spus numele la telefon :

- Sunt Helena.

- Helena ?

- Te deranjez ?

Îl aveam pe genunchi pe mezin, care gângurea în timp ce încerca să-mi smulgă receptorul.

- Aaa…

- E copilul tău ?

- Da.

- Câţi ani are ?

- …de ce mă suni aşa ?

- Câţi ani are ?

- Aproape doi ani.

- Te sun fiindcă aş vrea să te văd.

- Vrei să mă vezi ??

- Da.

- Ce-i prostia asta ?

- …

- Aşa tam-nesam. Te-ai trezit că-ţi zici ia te uită !… Am chef să-l văd…

- Cam aşa ceva.

- Şi de ce, mă rog ?… Adică vreau să zic de ce tocmai acum ?… După toţi an…

- ….doisprezece ani. Se fac doisprezece ani.

- Bine, şi ce-i cu asta ? Eşti în toate minţile ? Ce vrei ? Vrei să ştii câţi ani au copiii mei sau dacă mi-a căzut părul sau… sau poate vrei să vezi ce efect o să ai asupra mea… sau aşa, pur şi simplu, ca să mai vorbim de vremurile apuse ?!

- Ascultă, nu mi-am închipuit c-o s-o iei aşa, o să închid. Îmi pare rău. N-am…

- Cum mi-ai gasit numărul?

- De la tatăl tau.

- Poftim?

- L-am sunat adineauri şi i-am cerut numărul tău de telefon, atâta tot.

- Şi-a adus aminte de tine?

- Nu. Adică… nu i-am spus cine sunt.

Am lăsat copilul jos, după care s-a dus să stea cu surorile lui, la ele în cameră. Soţia mea nu era acasă.

- Aşteaptă, nu închide… “Marie! Poţi să-i pui ciorăpeii, te rog?”… Alo ? Mai eşti acolo ?

- Da.

- Ei bine ?…

- Ei bine, ce ?…

- Vrei să ne vedem ?

- Da. Nu pentru mult timp. Doar ca să bem un pahar şi să ne plimbăm puţin.

- De ce ? La ce ţi-ar folosi ?

- Pentru că pur şi simplu vreau să te văd. Să vorbesc puţin cu tine.

- Helena ?

- Da.

- De ce faci asta ?

- Cum adica ?

- Da, de ce mă suni ? De ce aşa târziu ? De ce acum ? Nici măcar nu te-ai întrebat dacă nu cumva o să-mi dai viaţa peste cap… Mi-ai format numărul şi…

- Ascultă-mă, Pierre. O să mor.

- …

- Te sun acum pentru că o să mor. Nu ştiu exact când, dar n-o să mai dureze mult.

Am îndepărtat telefonul de faţă, ca şi cum aş fi avut nevoie de aer, şi am încercat să mă ridic, dar fără succes.

- Nu-i adevărat.

- Ba da, este.

- Ce ai ?

- O, e complicat. Pe scurt, am putea spune că sângele meu nu… în sfârşit, nu prea mai ştiu ce are acum, fiindcă diagnosticele se cam încurcă, dar, în sfârşit, e o chestie complicată.

- Eşti sigură ?

- Cum adică ? Dar ce-ţi închipui ? Că-ţi vând gogoşi lacrimogene ca să am un motiv să te sun ?!!

- Iartă-ma.

- Nu-i nimic.

- Poate că medicii se înşeală.

- Da…Poate.

- Ai dureri ?

- Da, oarecum.

- Vrei să ma vezi pentru ultima dată ?

- Da. Se poate spune şi aşa.

- …

- …

- Şi nu ţi-e teamă că o să fii dezamăgită ? Nu preferi să rămâi cu o imagine mai bună ?

- Una de pe vremea când erai tânăr şi frumos ?

O auzeam zâmbind.

- Exact. Când eram tânăr şi frumos şi încă nu aveam părul alb…

- Ai părul alb??

- Vreo cinci fire, cred.

- A! Mă speriasem. Ai dreptate. Nu ştiu dacă e o idee bună, dar mă gândesc la asta de ceva timp… şi-mi spuneam că m-aş bucura… şi cum nu sunt prea multe lucrurile care să mă bucure în ultimul timp… te-am… te-am sunat.

- De când te gândeşti la asta?

- De doisprezece ani! Nu… glumesc. De câteva luni. Mai exact de când am stat ultima dată în spital.

- Deci vrei să ne vedem?

- Da.

- Când?

- Când vrei. Când o să poţi.

- Unde stai?

- În acelaşi loc dintotdeaua. Cred că la câteva sute de kilometri de tine.

- Helena.

- Da.

- Nu, nimic.

- Da, aşa e. Nimic. Cam asta e. Asta e viaţa şi nu te sun ca să reînviez trecutul sau pentru mai ştiu eu ce alte tâmpenii. Eu… te sun pentru că vreau să-ţi mai văd chipul. Atâta tot. Sunt ca oamenii aceia care se întorc în satul unde şi-au petrecut copilăria sau în casa părinţilor… sau în oricare alt loc care le-a marcat viaţa.

Îi auzeam pe cei mici ciondănindu-se şi nu mai aveam deloc chef să vorbesc. Aşa că voiam să închid… Până la urmă am întrebat:

- Când?

- Spune tu.

- Mâine?

- Dacă-ţi convine.

- Unde?

- La jumătatea drumului între cele două oraşe ale noastre. La Sully, de exemplu…

- Poţi să conduci?

- Da, sigur.

- Ce e la Sully?

- Presupun că nu mare lucru… o să vedem. Putem să ne întalnim în faţa primăriei…

- Pe la prânz?

- O, nu. Nu-i prea distractiv să mănânci cu mine.. a încercat din nou să râdă. … Ar fi mai bine după.

*

În noaptea aceea n-a putut deloc să doarmă. S-a uitat la tavan cu ochii larg deschişi. Voia să-i ţină uscaţi. Să nu plângă. Nu din cauza soţiei. Îi era teamă că se înşeală, că mai degrabă plângea moartea propriei sale vieţi interioare, decât moartea ei. Ştia că, dacă ar începe, nu s-ar mai putea opri.

Să nu bocim. Mai ales nu asta. Pentru că, de atâţia ani, tocmai acum se trezise să ia peste picior şi să comenteze împotriva slăbiciunii oamenilor. A celorlalţi. Ştia foarte bine că n-o iubise decât pe ea şi că n-a fost niciodată iubit decât de ea. Că a fost singura lui iubire şi că nimic n-o să poată schimba asta. Că l-a lăsat baltă ca pe un lucru deranjant şi inutil. Că nu i-a întins niciodată mâna şi nu i-a scris niciun cuvinţel ca să-i spună să se ridice. Că în privinţa asta nici ea n-o ducea mai bine. Că se înşela. Că era mai bun decât ea. Sau că făcuse greşeala vieţii sale şi că regretase în taină. Ştia prea bine cât era de orgolioasă. Să-i spună că timp de doisprezece ani a suferit şi ea la fel de mult şi că acum va muri.

În noaptea aceea n-a putut să doarmă. S-a gândit la tot felul de lucruri. Aşa îşi putea explica insomnia, numai că lampa lui luminează prost şi de aceea nu vede nimic, iar pe de altă parte, la fel ca şi pe vremea celor mai mari nenorociri, se loveşte de tot şi de toate.

Nici ea n-a putut să doarmă în noaptea asta, dar e deja obişnuinţă. Aproape că nu mai doarme. Pentru că nu oboseşte destul peste zi. Aşa zice doctorul. Nu-i rămâne decât să plângă. Să plângă. Să plângă. Să plângă. Îşi frânge mâinile, nu mai vrea nimic, dă frâu liber suferinţei. Apoi, nu-i mai pasă, se gândeşte că o să fie bine, că ar trebui să treacă la altceva şi să elibereze odată ringul fiindcă ăla degeaba zice că nu oboseşte suficient, habar n-are cu toată cămaşa lui scrobită şi cu vorbele lui complicate. De fapt e terminată. Terminată. Plânge pentru că în sfârşit l-a sunat pe Pierre. Întotdeauna a ştiut cum să facă rost de numărul lui de telefon şi de mai multe ori i s-a întâmplat să formeze cele zece cifre care o separau de el, să aştepte să-i audă vocea, după care să închidă Odată chiar l-a urmărit o zi întreagă, fiindcă voia să ştie unde stă şi care e maşina lui, unde lucrează, cum se îmbracă şi dacă pare cumva îngrijorat.

Plânge pentru că astăzi inima a început să-i bata din nou, lucru de care nu se mai credea de mult în stare. A avut o viaţă mai dură decât şi-ar fi închipuit vreodată. A cunoscut, mai ales, singurătatea. Credea că acum e prea târziu să mai simtă ceva, că îşi mâncase porţia. Mai ales de când Ei s-au panicat într-o zi în legătură cu o analiză de sânge de la un examen de rutină pe care-l făcuse pentru că, întâmplător, se simţea cam obosită. Toţi, de la simpli doctoraşi, până la marii profesori, îşi dădeau cu părerea despre chestia asta, dar nu mai ziceau nimic când era vorba să-i spună cum să scape.

Plânge din atâtea motive, că nici nu le mai ştie. Îşi vede în faţă toată viaţa. Şi atunci, ca să se apere puţin, îşi spune că plânge doar din plăcerea de a plânge şi cam atât.

*

Era deja acolo când am ajuns şi mi-a zâmbit. E prima oară când nu te fac să aştepţi, mi-a spus, vezi, nu trebuia să disperi, i-am răspuns că nu, nu disperasem.

Nu ne-am sărutat. Nu te-ai schimbat, i-am spus. O remarcă idioată, dar chiar aşa gândeam, doar că mi se părea şi mai frumoasă. Era foarte palidă şi i se vedeau vinişoarele albastre în jurul ochilor, pe pleope şi pe tâmple. Slăbise şi era mult mai trasă la faţă decât înainte. Părea mai resemnată şi-mi amintesc impresia de argint-viu pe care mi-o dădea înainte. Nu înceta să mă privească. Voia să-i vorbesc, voia să tac. Îmi zâmbea mereu. Voia să mă vadă, iar eu nu ştiam cum să-mi mişc mâinile şi nici dacă puteam să fumez sau să-i ating braţul.

Era un oraş sinistru. Am mers până în grădina publică şi de acolo puţin mai departe. Ne-am povestit vieţile. Dar a fost cam aiurea. Fiecare îşi păstra secretele. Îşi căuta cuvintele. La un moment dat, m-a întrebat care e diferenţa între a nu ştii ce să faci şi a nu face nimic. Nu mai ştiam. A făcut un gest care însemna că în orice caz, nu avea importanţă. Spunea că toate astea o făcuseră prea tristă sau prea dură, oricum cu mult diferită faţă de ceea ce fusese cu adevărat la început.

Eram aşezaţi pe o bancă, în faţa unei fântâni care nu mai aruncase niciun strop de apă din ziua în care fusese inaugurată. Totul era urât. Trist şi urât. Începea să se lase umezeala, iar noi ne strângeam puţin ca să ne mai încălzim. Într-un târziu s-a ridicat, trebuia să plece.

Trebuie să-ţi cer o favoare, mi-a spus, doar una. Aş vrea să te simt. Şi, cum nu răspundeam, mi-a mărturisit că în toţi aceşti ani a vrut să mă simtă şi să-mi respire parfumul. Îmi ţineam mâinile vârâte adânc în buzunarele pardesiului pentru că altfel aş fi…

S-a dus în spatele meu şi şi-a lipit faţa de părul meu. A rămas aşa mult timp şi m-am simţit îngrozitor. Apoi şi-a plimbat nasul de la ceafă spre faţă, a rămas aşa o vreme, după care a alunecat de-a lungul gâtului până la gulerul cămăşii. Inspira şi-şi ţinea şi ea mâinile la spate. Mi-a lărgit apoi cravata şi mi-a descheiat doi nasturi de la cămaşă şi i-am simţit atunci vârful nărilor îngheţate în scobitura dintre clavicule şi am…am…

Am avut o mişcare cam bruscă. S-a aşezat în spatele meu, punându-mi mâinile pe umeri. O să plec, mi-a spus. Aş vrea să nu te mişti şi să nu te întorci. Te implor. Te implor.

Nu m-am mişcat. Şi oricum n-aş fi avut niciun chef s-o fac pentru că nu voiam să-mi vadă ochii umflaţi şi gura crispată. Am aşteptat destul de mult, după care m-am întors la maşină.

Hello world!

Mi-am făcut blog. Aşa ca fapt divers.. să nu frec menta degeaba când n-am ce face.

Aş mai putea menţiona de asemenea că blog mi-am făcut de foaaaaaaaaaarte mult timp (asta însemnând vreo 2 ani), ca să îmi vedeţi interesul pentru el. O să scriu când nu pot dormi noaptea, când, într-adevăr, mă plictisesc sau când găsesc ceva interesant (mai mult pentru mine de pus “la păstrat”, pentru că mi se arde des hardul şi nu păstrez chestii pe dvd).

Enjoy..or not.