are you in.. or are you out?

Matei.

Daaa, Matei. Care mi-a zăpăcit gândurile.

A trecut ceva timp de când nu-l mai văzusem. Zilele trecute îmi sună telefonul. Pe ecran: Matei calling… Hmm. Matei. Să îi răspund…sau nu? Îi răspund, ce să fac. E prea mare tentaţia.

- Da. – Bună. Sunt Matei. – Da, ştiu. – Ce mai faci? – Uite pe acasă, citesc nişte chestii pentru examen. – A.. păi şi.. Mă laşi să te scot în oraş?

Zi nu, zi nu, zi nu. Nu poţi. N-ai timp. Nu vrei. Dar vreau… - Cred că… aş putea face o pauză. – Super. Ne întâlnim la patru la universitate. Te-am pupat. Şi a închis. Hă? Ok.. pa. Ce să zic. La patru trebuia să mă întâlnesc cu X. Ce să ii spun acum? Ahm.. Ştii.. Înainte să ies cu tine, îmi plăcea un tip. Care nu a dat niciun semn o lună întreagă! Acum vrea să ne întâlnim.. iar.

E enervant, e ciudat. Cred că de aia mă şi atrage. L-am sunat pe X, i-am zis că am treabă. Nu ştiu dacă m-a crezut sau nu. Oricum nu mă interesează. I-am spus de la început cum stau lucrurile cu mine.

… Se face trei şi jumătate.  Mă schimb, mă aranjez. Şi ies pe uşă. E deja acolo. Îmi bate inima tare. Termină, Iulia. E doar un băiat. Mâine poate fi altul. Nu e doar un băiat! E Matei… Asta ar trebui să însemne ceva. Gata, mai lasă gândurile! Du-te la el.

- Hei! – Iulia, bună. Mă ia în braţe şi mă pupă pe frunte. Come on.. mă topesc aici în braţele lui. - Ce facem azi? – Ce vrei tu. Sunt al tău azi. Azi… Dar mâine? Al cui vei fi? - Mă pui pe mine să decid? Sunt incapabilă de a lua o hotărâre. – Vezi? Ţi-am zis eu că eşti specială. – Ce e special la asta? Mă ia de mână. Îmi zâmbeşte. - Hai să mergem la piscină. – Poftim?! La asta nu mă aşteptam. Glumeşti, nu? – Nu, nu glumesc. Ce are? E cald, e frumos. – Păi nu ştiu… Nu am nici costum de baie, sunt în teneşi… Ar însemna să mă întorc acasă, să… – Nu te întorci acasă, lasă. Mergem la mall, îţi iei costum de baie şi ce îţi mai trebuie. Şi eu trebuie să îmi cumpăr. Aşa că suntem la egalitate. Deci.. mergem?

Mall. - Hai să intrăm aici. Am văzut un costum de baie foarte tare pentru tipe. - Vrei să alegi şi asta acum, sau ce faci? – Da, ce are? Am gusturi bune. – Bine. Intrăm în magazin. - Uite, ăsta e. Îţi place? – Daaa. Chiar ai gusturi bune. – Bine, du-te să îl probezi. Mă duc în cabină. Uf.. Ce-mi face băiatul ăsta. - Pot să intru şi eu cu tine? Matei, Matei. Cum să îl las să intre cu mine în cabină? Nici măcar nu-l cunosc. Mi-e ruşine. Ha. A intrat deja. - Scuze, dar dacă am văzut că nu răspunzi, am presupus că răspunsul e afirmativ. Te deranjează? – Nu… Ce să mai zic acum. – Vrei să închid ochii? Şi râde. Da, vreau să îi închizi! Vreau să ieşi din cabină. N-am aer. Nu rezist să stau atât de aproape de tine. - Cum vrei tu. Nu mă deranjează. Haha. Te dai mare şi tare.  Te-ai topit de tot. - Bine. Atunci o să îi ţin deschişi. Eşti prea frumoasă ca să îi închid. Ce minte…

Uf. Şi acum ce fac? Trebuie să mă schimb. E un costum de baie. Trebuie să mă dezbrac. Hai, curaj! Nu cred că o să te mănânce. Rămân în chiloţi şi sutien. Trebuie să îmi dau şi sutienul jos, cum sa îl probez pe celălalt?! Se uită la mine râzând. - Ceeee? De ce te uiţi aşa la mine? De ce râzi? – Ţi-e ruşine. Haha. Se vede. – Nu mai râde. Nu mi-e ruşine. – Dacă vrei, ies. Acum serios vorbind. – Nu vreau… Mă acopăr cu tricoul, îmi dau jos sutienul şi iau costumul pe mine. - Vezi că ai găsit soluţie? – Haha. Ce să-ţi spun.

Mă uit în oglindă. În loc să mă uit să văd cum îmi vine costumul, mă uit la el. Şi se uită la mine. Şi zâmbeşte. Se apropie de mine. E chiar în spatele meu, îi simt respiraţia. Nu zice nimic. Tac şi eu. Mă omoară încet. Mă ia în braţe. Îmi dă părul la o parte şi începe să mă sărute pe gât şi pe spate. Ahhhhhh. - Ce faaaaaaaci? – Scuze. M-a luat valul. Nuuu. Nu te opri. De ce trebuia să vorbesc eu. Nu rezist, de ce l-am lăsat să intre cu mine? Trebuie să mă abţin. Trebuie să îl fac să mă aştepte, să fiarbă. Până atunci, o să mă topească pe mine de tot…

- Gata? Îţi place? Îl cumperi? – Da. Hai să mergem. – Ok. A, uite eu îi iau pe ăştia. Nu mai probez, că ştiu măsura. Vreau să ajungem odată la piscină. – Şi eu.

E aproape ora şase. După ce am cumpărat cele necesare, am ajuns şi la piscină. - Ce costum frumos ai, vai, vai. – Clar, mersi. Se duce să înoate puţin. Eu rămân să fac plajă. Ce frumos. Mi-era dor de soare, de apă… de el. Mă întind pe prosop şi închid ochii. Dacă e doar un vis? Ei, şi? Dacă e vis, poţi să faci ce vrei.

Deodată simt picături de apă rece pe spate. Îl aud cum râde. Se pune pe mine. - Auuuuuuuu. Eşti rece. Şi greu. – Ei las că nu se întâmplă nimic. De ce stai aici? Hai în apă. – Au. Nu vin. Mai stau puţin. – Ei nu vii. Lasă că te iau eu. Se ridică şi mă ia în braţe. - Nuuu. Lasă-mă, te rog. Lasă-măăăăă. – Se uită lumea la noi. Fii cuminte. – Şi ce dacăăăă. Ce mă enervezi. Şi vezi că nu ştiu să înot! – Înveţi. Te învăţ eu. Nu eşti primul care zice asta… Apăăă. Receee. - Nu poţi să mă înveţi. Nimeni nu poate. Sunt o fricoasă. - Atunci te ţin eu în braţe. Mie îmi convine. 

Bălăceli. Apă înghiţită. Sunt mică. - De ce minţi? Văd că poţi să înoţi. – Mda. Pot cât de cât. Mai ca broasca aşa, dar nu mă înec. Nu-i problemă. – Haha. Vino încoace. – Prinde-mă. – Chiar crezi că nu te pot prinde? – Nu ştiu. Poţi? Normal că în câteva secunde era lângă mine. - Ce primesc pentru că te-am prins? – Nimic. Ce să primeşti? Şi se uită la mine cu ochii lui căprui. Şi gheaţa e deja apă. Apă rece. Apă caldă. Apă fierbinte. - De ce te uiţi aşa la mine? Nu zice nimic. Se apropie. Îşi lipeşte buzele de ale mele şi stă aşa. Sărută-măăăă. Nu mai rezist. Vreau să îngheţ la loc. Mi se taie respiraţia. Şi mă lasă acolo şi se duce să înoate. AAAAAAAAAA! Ăsta trebuia să fie jocul meu, nu al lui. A zis că nu ne mai jucăm. Ce e asta. Mă scoate din sărite.

Înot după el. Îl iau în braţe.. şi îl sărut cu sete. Mult mai bine acum. - N-ai rezistat, nu? Ştiam eu. – Te crezi şmecher, nu? Ies din apă. Vrei jocuri? Îţi dau jocuri. Mă îmbrac, îmi iau lucrurile şi mă îndrept spre ieşire. Vine după mine. - Ce faci? De ce pleci? Am spus ceva greşit? – Nu, trebuie să plec. Cum era aia? A, da. Mi-a părut bine, Matei. Nu vreau să plec. Se vede că e supărat, dar nu am ce face. Dacă rămân acum, nu o să fie bine.  Îi şoptesc la ureche. - Îţi mulţumesc, Matei. Îl sărut uşor pe gât şi plec. N-a mai zis nimic. Dar nici eu.

Poate o să-l mai văd. Sau poate nu… Cine poate şti?