04
Sep
11

Obsession.

Nu mai țineam minte cum arată Matei. Da, același Matei. Au trecut multe zile fără să mă gândesc la el. La început mă tot întrebam dacă făcusem ceva greșit sau dacă s-a supărat în ziua aia la piscină. Dar nu pare genul. Nu e deloc genul. După câteva săptămâni a dispărut și din mintea mea.

Asta până acum câteva zile. Mă-ntorceam acasă pe la 7 seara. Pe banca din fața scării m-aștepta Matei. Da, aștepta. Nu l-am recunoscut. Am văzut că se uita atent la mine. M-am uitat în ochii lui și atunci mi-am dat seama. Avea părul mai lung și răvășit, slăbise mult și avea un picior bandajat. Cred că un minut am stat așa, uitându-ne unul la altul. Îmi zâmbea.

– Vii odată lângă mine sau plec acasă? M-am așezat pe bancă. – Ce cauți aici? De unde știi unde stau? – Salut și ție. Cred că dacă vreau să te pup, mă trezesc și cu vreo palmă. Nu ți-a fost dor de mine? La întrebarea asta nu știam ce să-i răspund. E adevărat, mi-a fost dor de el. Mai adormeam noaptea cu gândul la el. Și, pe deasupra, îl vedeam în oricare alt tip. Dar nu puteam să-i spun asta. – Nu mi-a fost. – Minți. – Eu nu mint. – Da, da. Zi-mi ce mai faci. Povestește ceva. – Nu știu ce să zic. N-am făcut mare lucru. Ca de obicei, de toate și nimic. – Cu ce tipi ai mai umblat? – Eh, cu vreo sută așa. Un actor, un baterist, un licean, cu ce am apucat și eu. – De aia nu ți-a fost ție dor de mine! – Ei hai, știi bine că glumeam. Nu contează cu cine am mai umblat eu. Nu contează nimeni pentru mine. Tu ce ai făcut?

Îmi venea să-l întreb unde a dispărut un an întreg, de ce n-a dat niciun semn, de ce, de ce… – Am stat la tatăl meu un an. S-a mutat în California, în San Diego. – Wow. Și cum a fost? – Plictisitor. La început a fost ok, am mers prin o grămadă de locuri, e frumos acolo. Dar nu era acasă pentru mine. Aa, am fost la Comic-Con. Știi că vorbea Seth în The O.C. despre asta. A fost super tare. Ți-am luat un original din 2005, primul număr din The New Avengers, Breakout. – Serios?! Tu știi de când tot zic că îmi iau și eu? – Da, știu. – Mă enervează că nu găsesc la noi. Aș colecționa și dacă ar apărea zilnic! – Hehe. Știam că o să-ți placă. – Știi cam multe, nu crezi? Ia zi, ce ai pățit la picior? De ce e bandajat? – Putem să nu mai vorbim despre mine? Pui prea multe întrebări. 

Am tăcut. Nu știam ce să mai zic. Se juca cu mâinile în părul meu. De obicei nu suport asta, dar cu el n-aveam nimic. Putea să facă orice. – Eu o să plec acum. – Deja? – Da, nu pot să mai stau. Mă bucur că te-am văzut. – Și acum ce urmează? Iar n-o să te mai văd un an? Sau poate zece. – Sau poate n-o să mă mai vezi niciodată. – Ce?! – Niciun ce. Nu știu ce vrei să îți zic. Gândește-te mai des la mine, poate o să mă mai vezi. – Haha, nu ești deloc amuzant. Bine, măi. Cum zici tu. – Pa, Iulia. M-a pupat pe buze și a dispărut. Am rămas blocată câteva minute. Nu știam ce să cred. Nu știam dacă mi-am imaginat sau chiar el era. M-am ridicat într-un final și m-am dus acasă. N-am dormit în noaptea aia.

A revenit obsesia în viața mea.

 

Advertisements

0 Responses to “Obsession.”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: